"„PSD şi PNL se vor sparge până în 2020. Aşa s-a întâmplat peste tot în centrul şi estul Europei, aşa se va întâmpla şi la noi. Se vor sparge pentru că generaţia tânără nu acceptă toate mizeriile care se întâmplă acum în viaţa politică românească, în care politicienii sunt aleși cu 70% și în loc să se ocupe de problemele populației se ocupă de propriile probleme", a declarat fostul deputat, marți, la Antena 3.
El a explicat că ruperea partidelor se va petrece nu mai târziu de 2020 din cauza decalării alegerilor prezidențiale de cele parlamentare.
"PD(L) s-a spart în două părți și sunt aproape egale. Publicul nu poate să discearnă care din cele două este cea bună", a arătat sociologul.
Sociologul a punctat că de "de 4 ani nu avem un lider politic care să reziste mult timp peste 40% în gradul de încredere".
Alin Teodorescu spune că urmează să se creeze noi partide, iar liderii acestora vor proveni din "generația care a ieșit în stradă toamna trecută".
„Este previzibil ca în următorul mandat să ajungem la apariţia unor partide noi, conduse de generaţia 30-40 de ani, de generaţia care, la Revoluţie, abia era născută. Cu actualele partide nu mai ai ce să faci. Au fost toate la guvernare, oamenii care le conduc sunt nişte oameni uzaţi, în care publicul nu mai are încredere, sistemul nu mai reacţionează la ordinele lor", a adăugat sociologul.
Cât despre actualii oameni de bază ai marilor partide, Teodorescu spune că "o parte dintre ei vor lua calea DNA-ului și a pușcăriilor".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate