Marea Britanie, Germania și Franța au trimis emisari la Washington pentru a încerca să-l convingă pe Donald Trump de necesitatea salvării acordului de limitare a programului nuclear pe care Europa, SUA, China și Rusia l-au semnat în 2015 cu Iranul.
Statele Unite, pe cale să denunțe acordul
Donald Trump a descris acordul cu Teheranul - care se obligă să stopeze programul nuclear militar în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale - drept cel mai prost negociat din istorie și a amenințat că Statele Unite vor impune unilateral sancțiuni începând cu luna viitoare, subminând astfel înțelegerea.
Celelale țări semnatare sunt hotărâte să salveze acordul, considerând că este unica modalitate de a împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare.
Pachet de măsuri
Emisarii occidentali au dezvăluit Reuters că trei luni de întrevederi în spatele ușilor închise au avut ca rod un pachet de măsuri care ar putea fi luate împotriva Iranului dacă nu își respectă angajamentele luate, în speranța că îl vor determina pe Donald Trump să mențină acordul. „Este vorba de a-l convinge pe președintele Trump”, nu de un nou acord cu Iranul, a precizat un diplomat european.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva