![](https://media.dcnews.ro/image/201105/w670/magazin-Orange.jpg)
Modul de abordare prin SMS te frapează. Indiferent cât de mulțumit ești de serviciile de care ai beneficiat, modul de adresare al furnizorului de telefonie mobilă este ușor șocant când constați că, practic, ești bun doar când faci plăți și doar atât timp cât ești client al serviciilor sale.
Într-o lume în care ”totul este business”, Orange omite să-și aducă aminte că relația furnizor de servicii-client nu încetează când depui cererea de închidere a unui abonament, ci în momentul în care efectiv contractul se încheie. Până-n acel moment, continui să fii clientul său și, ca-n orice relație în care nu există un acord cu privire la tutuire, aștepți același respect de la companie de la demararea contractului până la sfârșit, mai ales că nu putem vorbi la încheierea relațiilor contractuale despre relații familiare.
Iată și dovada:
”Această modă poate prinde la tineri, dar e și un pic ciudat. Este o imitație din Occident, unde așa se vorbește, dar acolo e un semn de respect. Am copiat această manieră de marketing, dar în adresare directă nu ne tragem toți de bretele. Eu mă adresez cu dumneavoastră și la elevi și la studenți, nu mai zic de ceilalți oameni, până când îmi spune să ne tutuim, că așa am fost învățat. Nu mă duc la unul neîntrebat, ca să-i spun că acum am hotărât să ne tutuim. Mi se pare oribilă toată situația, mai ales că aici activează din lingușeală ca să-ți ia banii și apoi trece la limbajul colocvial”, a comentat jurnalistul Val Vîlcu, pentru DCNews.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video