Data publicării:
„Oltenia Rediviva” deschisă la Muzeul Olteniei din Craiova
„Oltenia Rediviva”, expoziția permanentă a Muzeului Olteniei din Craiova, a fost deschisă azi. Expoziția reunește în aproximativ 2.000 de metri pătrați cele mai importante obiecte de patrimoniu aflate în colecțiile instituției.
Muzeul Olteniei a anunțat printr-un comunicat de presă deschiderea expoziției „Oltenia Rediviva”. Conform reprezentanților instituției muzeale, expoziția reprezintă o incursiune virtuală prin istoria regiunii Oltenia, raportată la perioada cuprinsă între evul mediu târziu și secolul al XX-lea.
"Discursul muzeistic inițiat în lunile martie și noiembrie ale anului 2016, prin vernisarea expozițiilor "Redescoperă Istoria" și "Oltenia Preistorică", este desăvârșit de expoziția "Oltenia Rediviva", ce urmărește același concept de interactivitate cu vizitatorii. Periplul expozițional conduce publicul prin 13 crâmpeie de istorie, primul pas poziționând vizitatorul în reședința marelui Ban al Olteniei (Mihai Viteazul), care judecă un litigiu între doi boieri, în timp ce povestea expozițională continuă cu sala ce redă evoluția ulterioară a Craiovei (secolele XVII-XVIII), ilustrată prin reconstituirea unor fațade de case, prezentarea planului mahalalelor și chiar prin simularea butaforică a tragicului eveniment al incendierii orașului Craiova, în anul 1800", potrivit Agerpres.
De asemenea, în cadrul acestei expoziții sunt prezentate din perpectivă istorică perioadele colectivizării agriculturii, industrializării României, comunismului dar și mărirea și decăderea Epocii de Aur. Pentru realizarea acestei expoziții Consiliul Județean Dolj a investit 800.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News