Offshore Marea Neagră. Ministerul Energiei, decizie
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Legea offshore
Legea offshore
Ministerul Energiei a emis actul de autorizare pentru efectuarea lucrărilor offshore necesare pentru începerea producţiei de gaze naturale din perimetrul XV Midia, operat de compania Black Sea Oil & Gas, potrivit unui comunicat al ministerului. 

"Acest act de autorizare este extrem de important, nu doar pentru titularul proiectului, ci şi pentru sectorul energetic românesc în ansamblul său. Actul este o premieră în industria petrolieră offshore a României după 1989. Subiectul rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră a fost îndelung discutat şi proiectat ca o oportunitate a României de a contribui la securitatea energetică a Europei şi de a deveni un hub regional. Acest act face trecerea de la toate aceste dezbateri la acţiune efectivă şi este şi un semn de încredere că putem, împreună cu companiile care au investit în explorare în Marea Neagră, să valorificăm resursele energetice de care dispunem", a declarat ministrul Energiei, Anton Anton, citat în comunicat. 

Pe 14 ianuarie, Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO) a finalizat evaluarea documentaţiei aferente fazei de proiectare privind dezvoltarea perimetrului Midia, proiect derulat de operatorul Black Sea Oil&Gas, şi şi-a dat acceptul pentru ca proiectul să meargă mai departe, potrivit unui comunicat al instituţiei. 

În ce constă proiectul



Proiectul Midia Gas Development constă în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă submarină la Doina şi patru sonde de producţie la Ana), un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana. O conductă submarină de 126 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, până la noua staţie de tratare a gazelor (STG). 

Black Sea Oil & Gas SRL, deţinută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, este o companie independentă de petrol şi gaze cu sediul în România care desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale. În prezent, portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia - Zona de Apă de Mică Adâncime şi XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, în care BSOG deţine o participaţie de 65% şi calitatea de operator. 

Gas Plus deţine o participaţie de 15% în concesiunea privind perimetrele XV Midia - Zona de Apă de Mică Adâncime şi XIII Pelican, în timp ce grupul privat de investiţii Petro Ventures are o participaţie de 20%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel