Incidentul s-a produs joi la o stână din nordul judeţului Galaţi. Animalul ciudat a atacat oile de la o stână şi ciobanii au ripostat, omorându-l cu bâtele. Ulterior, cadavrul a fost dus în sat, iar localnicii l-au filmat. Filmarea a ajuns şi la şeful Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, Adrian Alexandru. După ce a analizat imaginile, el a ajuns la concluzia că este vorba despre o hienă, un mascul de mari dimensiuni.
"Este cel mai plauzibil"
"Am primit un filmuleţ cu o hienă capturată la o stână. Acolo a atacat oi, berbeci, ciobanii au ripostat, au omorât-o. Toată lumea a rămas şocată pentru că nu există asemenea animale în zonă. Părerea mea este că un magnat de peste Prut ar avea o grădină zoologică ilegală, este cel mai plauzibil. La noi nu există aşa ceva, am fi aflat şi nu cred că cineva s-ar încumeta să crească o hienă acasă", a declarat pentru Mediafax directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, Adrian Alexandru.
Alţi specialişti consideră că animalul este un câine bolnav, dar recunosc că filmarea nu este foarte bună.
"Este un câine cu râie, hienele nu vânează decât în haită, nu ar fi putut supravieţui singură. Hiena are altă structură a capului, e un câine. Şi după morfologia corpului e câine, dar filmarea nu ne ajută foarte mult", a spus directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, Mădălin Şerban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”