VEZI AICI DOCUMENTUL
Pentru că anul 2016 este unul electoral, vă prezentăm din documentul de mai sus cele 10 criterii de conduită și integritate pentru candidații PSD:
1. a) - s-a început împotriva sa urmărirea penală; a fost trimis în judecată; s-a pronunțat împotriva sa o hotărâre judecătorească de condamnare pentru fapte de corupție, evaziune fiscală sau fapte comise cu violență;
b) se află în stare de arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar pentru orice tip de infracțiune.
2. au deținut funcții în organele de conducere la nivel central și județean, ale P.C.R., U.T.C. sau U.A.S.C.R.
3. au manifestat un comportament injurios, agresiv sau neadecvat față de cetățeni;
4. au avut atitudini și declarații extremiste sau discriminatorii, de gen, religie sau naționalitate;
5. au fost membri sau colaboratori ai fostei Securități, ca poliție politică sau au fost dovediți ofițeri acoperiți;
6. înregistrează datorii, ca persoană fizică, la bugetul local, al comunității în care candidează
7. are relații comerciale cu instituția pentru care candidează sau cu instituțiile din subordinea acesteia;
8. au obținut lucrări, diplome sau alte titluri științifice prin plagiat sau furt intelectual dovedit prin hotărâre judecătorească;
9. se află sub incidența unei hotărâri judecătorești definitive privind incompatibilități sau conflict de interese;
10. au completat în fals sau cu omisiuni declarațiile de avere sau de interese, în cazul în care aceste nereguli au fost constatate printr-o decizie definitivă a instanței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă