Nouă lovitură a guvernului Cioloș pentru un județ
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Deputatul ALDE Viorel Palaşcă a declarat sâmbătă pentru AGERPRES că la trei luni de la instalarea guvernului condus de Dacian Cioloş nici un ministru sau secretar de stat nu a ajuns în judeţul în care, în ultima vreme, 's-au produs unele evenimente sociale grave, printre acestea figurând trimiterea în şomaj de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare a peste 1.500 de angajaţi'.

El a spus că 'guvernanţii tehnocraţi sunt dezinteresaţi de problemele judeţului Mehedinţi şi nu manifestă nici cel mai mic gest că le-ar păsa de situaţia economică şi socială a cetăţenilor de aici'.

'Cred că reprezentanţii mehedinţeni ai Partidului Naţional Liberal ar trebui să-l tragă de mânecă pe domnul prim-ministru Cioloş şi să-l determine să-şi îndrepte atenţia şi către Mehedinţi, să nu mai fie preocupaţi doar de alegerile locale din 5 iunie', a precizat Palaşcă la o conferinţă de presă.

Potrivit deputatului, 'este obligatoriu ca echipa guvernamentală tehnocrată să iasă din birouri şi să ia ţara la pas, să se informeze asupra chestiunilor ce frământă fiecare comunitate şi să decidă măsurile ce se impun pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte'.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel