NOUĂ LEGE carantină / izolare. VOT în Comisia juridică a Senatului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Comisia juridică a Senatului urmează să reia, luni, dezbaterile asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea.

Sâmbătă, forul a decis, la solicitarea reprezentanţilor PSD, amânarea până luni a dezbaterilor asupra acestui proiect de lege. Senatorul PSD Robert Cazanciuc a solicitat în Comisia juridică amânarea până luni a dezbaterilor, pentru a studia practicile Uniunii Europene în domeniu, menţionând că actul normativ venit de la Guvern nu este coerent şi 'cetăţenii au dreptul la o lege care să-i protejeze'.

Senatorul PNL Iulia Scântei a spus că această propunere înseamnă nerespectarea deciziei de convocare a plenului Senatului pentru sâmbătă şi a avertizat că va avea implicaţii asupra sănătăţii cetăţenilor.

Duminică, Robert Cazanciuc a criticat din nou proiectul de lege elaborat de Guvern privind carantinarea şi izolarea, susţinând că este un 'dezastru' şi, ca urmare, actul normativ va fi votat când va corespunde 'nevoii românilor', după dezbateri cu toţi cei implicaţi în aplicarea lui. El a amintit că au fost solicitate puncte de vedere din partea Ministerului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii, iar Guvernul trebuie să prezinte o fundamentare din practica europeană în privinţa internării obligatorii şi detaşării obligatorii a medicilor.

Vot în Camera Deputaților

Amintim că, joi seara, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, acceptând mai multe amendamente convenite şi în urma unei discuţii cu secretarul de stat în MAI Raed Arafat.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel