Natalia Oreiro este într-o formă fizică de invidiat. Extrem de talentată și jovială, Natalia Oreiro este un model de eleganță și feminitate, fiind una dintre cele mai apreciate actrițe de telenovele ale tuturor timpurilor. Vedeta cu voce de aur a făcut o carieră și în muzică, dar și în actorie.
Odată cu aniversarea ei, artista a postat pe contul ei de Instagram o serie de fotografii din natură.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Natalia Marisa Oreiro Iglesias, cunoscută pe numele de scenă Natalia Oriero, s-a născut pe data de 19 mai în Montevideo, Uruguay, iar cariera de succes și-a început-o în telenovele, iar din 2008 s-a decis să se reprofileze și să joace în filme. În 2012, La Nación a numit-o regina telenovelelor.
La finalul anilor 90, cântăreața făcea senzație cu aparițiile sale și era una dintre cele mai îndrăgite actrițe de telenovele. A jucat numeroase roluri. Cel mai celebru rol este cel jucat în telenovela „Înger sălbatic”, unde a interpretat o tânără rebelă pe nume Milagros, care a provocat o adevărată isterie la nivel mondial. Pe lângă telenovele, Natalia Oreiro a fost și este cunoscută și pe plan muzical, fiind interpreta unor melodii care au făcut, de asemenea, înconjurul lumii.
De asemenea, Natalia Oreiro a mai jucat în seriale precum „Patito feo”, „Kachorra” și „Solamente vos”. Ultima telenovelă în care a apărut a fost „Entre canibales”, difuzată în anul 2015 de Telefe Argentina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui