Data publicării:

MITROPOLITUL BANATULUI, NICOLAE CORNEANU, A MURIT. Traian Băsescu, mesaj de condoleanțe: Nu pot să uit ajutorul valoros pe care ni l-a oferit

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele Traian Băsescu a transmis, luni, un mesaj public de condoleanțe cu prilejul trecerii la cele veşnice a Înaltpreasfinției Sale Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, "cel care a oferit un ajutor valoros, în calitate de membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, pentru înțelegerea și denunțarea crimelor săvârșite de regimul comunist împotriva bisericilor și a creștinilor din România".

MITROPOLITUL BANATULUI, NICOLAE CORNEANU, A MURIT. "Doresc să adresez Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, membrilor Sfântului Sinod și tuturor credincioșilor români profunda mea compasiune în urma trecerii la cele veşnice a Înaltpreasfinției Sale Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, ale cărui personalitate însemnată și activitate rodnică rămân o pagină în istoria ortodoxiei românești", transmite președintele Traian Băsescu, într-un comunicat de presă, postat pe siteul Administrației Prezidențiale.

MITROPOLITUL BANATULUI, NICOLAE CORNEANU, A MURIT. "Pentru mine, este deosebit de emoționantă evocarea Înaltpreasfinției Sale, spirit erudit, remarcabil teolog și arhipăstor care și-a dedicat viața promovării dialogului interconfesional în spiritul toleranței și al cunoașterii de care lumea de astăzi are atât de mare nevoie. În același timp, nu pot să uit ajutorul valoros pe care Mitropolitul Nicolae Corneanu ni l-a oferit, în calitate de membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, pentru înțelegerea și denunțarea crimelor săvârșite de regimul comunist împotriva bisericilor și a creștinilor din România", continuă Traian Băsescu.

Citește și MITROPOLITUL BANATULUI, NICOLAE CORNEANU, A MURIT. MIHAI BENDEAC, mesaj șocant: Dacă există Dumnezeu, acest porc ar arde în iad

MITROPOLITUL BANATULUI, NICOLAE CORNEANU, A MURIT. "Cu încrederea deplină că Înaltpreasfinția Sa Nicolae, Mitropolitul Banatului, va rămâne, prin vocaţia sa de slujire a aproapelui, un model de dăruire şi demnitate umană, doresc să-mi exprim tristeţea profundă pentru pierderea unuia dintre cei mai iubiţi și apreciați ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române", a încheiat președintele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel