Ministrul Rovana Plumb: Au dat dovadă de atitudine civică ireproșabilă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Ministrul Mediului si Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a coordonat personal operațiunea de deblocare a drumurilor de acces către mai multe localități din județul Ialomița care rămăseseră izolate în urma ninsorilor abundente și a viscolului puternic din această săptămână. La finalul acțiunii de deszăpezire ministrul Mediului și-a exprimat și admirația și respectul față de cetățeni, care "au dat dovadă de o atitudine civică ireproșabilă".

Acțiunea de deszăpezire la care a participat ministrul Rovana Plumb a avut loc în satele ialomițene Frățilești, Țăndărei, Valea Ciorii, Bucșa, Scânteia și Dumitrești, iar alături de oficialul guvernului au mai fost prezenți și prefectul județului, Gigi Petre, președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, și primarii așezărilor izolate.

La final, ministrul Mediului a convocat, la Slobozia, Comitetul județean pentru situații de urgență, în cadrul căruia a lansat un apel către toți factorii locali implicați în lupta împotriva fenomenelor extreme de iarnă din ultimele zile de a monitoriza situația, pentru ca nicio așezare de pe teritoriul județului Ialomița să nu mai rămână izolată în perioada următoare.

Totodată, ministrul Rovana Plumb a mulțumit echipei Serviciului județean de ambulanță pentru soluționarea a 83 de cazuri medicale pe durata codului roșu, care a vizat și județul Ialomița.

Nu în ultimul rând, ministrul MMSC și-a exprimat admirația și respectul pentru cetățeni, care "au dat dovadă de o atitudine civică ireproșabilă, reușind, cu forțe proprii, să asigure accesul de la casele lor la principalele artere de circulație”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel