Ministrul Comunicațiilor îi răspunde lui Ponta
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Marius Bostan, ministrul Comunicațiilor și pentru Societate Informațională, i-a răspuns fostului premier Victor Ponta într-o conferință de presă, după ce Ponta a anunțat o moțiune de cenzură, după 15 iunie, pe tema nefuncționării Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Marius Bostan a spus că acuzațiile fostului prim-ministru sunt false și că sistemul funcționează.

"SEAP este un instrument tehnic prin care se derulează proceduri de achiziții. Acest sistem trebuie modificat permanent pentru a fi conform cu legislația. Pentru utilizarea corespunzătoarea a SEAP este necesară aprobarea normelor de aplicare a noului pachet de achiziții publice, care vor fi aprobate în ședința de Guvern din 2 iunie. După apariția normelor se vor demara noi proceduri de achiziție, conform legislației", a spus ministrul Comunicațiilor.

Acesta a subliniat că știrea privind nefuncționarea SEAP este falsă.

"În acest moment se fac testări, iar procedurile de achziție aflate în desfășurare au loc fără impedimente. Știrea că sistemul ar fi blocat este falsă. Se vor puta iniția, în continuare, publica și atribui cumpărături directe. În acest context, al noului pachet de achiziții publice, procedurile de achiziție care depășesc pragul cumpărării directe vor putea fi făcute după  2 iunie", a susținut Marius Bostan, transmite Realitatea TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel