
Este vorba de un cod al patrimoniului ce va fi finalizat, şi este prins pe un proiect POR, în august anul acesta. Este nevoie, practic, să reevaluăm tot ce înseamnă patrimoniu material şi imaterial. Avem o listă a acestor monumente, de circa 27.000, dar dintre acestea cred că o treime nu mai există în momentul de faţă, circa o treime nu au ce căuta pe lista respectivă deoarece nu sunt clădiri de patrimoniu, nu sunt monumente de patrimoniu, şi mai sunt în afara acestei liste monumente care merită să fie pe lista respectivă, îndeplinind condiţiile. Vom finaliza acest cod al patrimoniului tocmai pentru a face ordine şi lumină în ceea ce înseamnă patrimoniul naţional, a afirmat ministrul Daniel Breaz.
Totodată, el a spus că, în prezent, se lucrează la modificarea Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice a cărei aplicabilitate ar fi fost blocată, prin ordonanţe de urgenţă, în timpul guvernării Cioloş.
Lucrăm la Legea 422, o lege care, în 2016, în guvernarea Cioloş, a fost presărată de ordonanţe de urgenţă, ce au dus, practic, la blocarea şi ducerea către o direcţie care nu mai poate fi aplicabilă în condiţiile actuale, a spus Breaz.
Pe de altă parte, ministrul Culturii a precizat că actualul guvern a alocat, pentru o perioadă de şase ani, un miliard de euro pentru proiecte de restaurare şi reabilitare monumente istorice, iar toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi cu proiecte la finanţare. Avem foarte multe proiecte, pentru că actuala guvernare a alocat, în şase ani de zile, un miliard de euro pentru ceea ce înseamnă cultură. Am avut practic un blocaj din partea preşedintelui României care abia a semnat, în urmă cu 4-5 zile, acea ordonanţă 76, de anul trecut, din iunie 2018, ce a fost transpusă în lege, în urmă cu două luni, în Parlamentul României. Avem bani, avem şi proiecte. Îi aşteptăm pe toţi cei care doresc să vină cu proiecte pentru restaurări, reabilitări, construcţii monumente istorice categoria A şi B, să depună în cel mai scurt timp dosare, pentru că avem bani şi putem să finanţăm, a spus Breaz.
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale a efectuat o vizită de lucru în municipiul Fălticeni şi a fost la Muzeul de Artă Ion Irimescu, Muzeul Apelor Mihai Băcescu, dar şi la Biblioteca municipală Eugen Lovinescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Ce să faci dacă nu reușești să slăbești. 9 sfaturi direct de la nutriționist: "Rămâi la 2 kg pierdute pe lună"
- Ea este Camelia, tânăra din Focșani găsită moartă într-o maşină. Era mamă a trei copii. Soțul femeii: Trebuia să fiu eu în locul tău - Foto
- Ciolacu, anunțul zilei despre creșterea pensiilor
- HOROSCOP: Ce aduce Luna Plină în Berbec, din 29 septembrie. Cei mai afectați: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn
- Răzvan Pascu recunoaște tot după ce ”savanta” Olivia Steer a mărturisit că prietenii săi au luat enteroviroză de la dârele albe lăsate de avion
- Horoscop 25 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care "se vinde", astăzi. Alta încasează bani grămadă
- Alex Velea, adus la Jilava. Cum a ajuns artistul în spatele gratiilor
- Un preot a sedat și agresat sexual mai multe femei, totul în timp ce filma
- Azur a cântat din nou pentru brăileni, după 10 ani. Nelu Vlad a lansat, în premieră, piesa "Podul lui Tudose", dedicată Podului de peste Dunăre
- Mic dejun: Ouă turcești. Rețeta ușoară