Data actualizării:
Data publicării:

Mihaela Triculescu, demisă de la șefia ANAF și înlocuită de Mirela Călugăreanu

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp

Președintele Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) Mihaela Triculescu a fost demisă de la conducerea instituției, au declarat surse guvernamentale, pentru Mediafax. În locul acesteia ar urma să fie numită Mirela Călugăreanu.

Decizia demiterii Mihaelei Triculescu vine după ce Darius Vâlcov a demisionat, luni, din funcția de consilier al premierului pe probleme economice, în urma unei discuții cu premierul Viorica Dăncilă, au declarat surse guvernamentale pentru Mediafax.

La începutul lunii mai, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici şi-a exprimat nemulţumirea faţă de activitatea şefei ANAF, Mihaela Triculescu.

„Sarcina pe care orice şef al ANAF este de a colecta, de a restructura, de a reforma sistemul. Vis a vis de partea de colectare, categoric putea să fie mai bună. Nu pot să mă declar mulţumit, nu am să spun altfel decât este situaţia reală. Fiecare dintre noi stăm până vom fi schimbaţi. Are obligaţia ca până la final de prim semestru, când facem prima rectificare, să rămână în planul de colectare impus de ministrul de Finanţe. Pe lână cele 21 de procente din PIB pe care ANAF trebuie să le colecteze, obligaţia ANAF este de 30%, să vină măsuri mai eficiente de colectare”, a explicat atunci Teodorovici.

Mihaela Triculescu a fost numită în luna ianuarie în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), după revocarea lui Ionuţ Mişa. Mirela Călugăreanu a fost preşedintele ANAF între iulie 2017 şi martie 2018, când a fost înlocuită de Ionuţ Mişa.

Călugăreanu a fost prima femeie preşedinte al Fiscului din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel