Meseria despre care nu se știu multe în România vă poate schimba radical viața. INTERVIU cu omul care o practică
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ
Despre o meserie extrem de interesantă se știu puține lucruri în România.

Bogdan Anicescu este interpret în limbaj mimico-gestual în cadrul Asociației Naționale a Surzilor din România, manager al proiectului „Voci pentru Mâini: Interpretare Video la Distanță", interpret al Știrilor Kanal D și absolvent de Psihopedagogie Specială.  

Iată ce a declarat Bogdan Anicescu în exclusivitate pentru DCNews.ro:

Când vine vorba de limbajul semnelor și meseria de interpret în limbaj mimico-gestual, nu se cunosc multe lucruri. Cum le-ai descrie pentru cei care nu știu cum se comunică astfel?


Într-adevăr, chiar și în 2020, nu se cunosc foarte multe despre ce face un interpret în limbaj mimico-gestual. În esență, noi, interpreții, dăm „voce" persoanelor surde, oferindu-le acestora posibilitatea de a comunica cu ceilalți, de a primi informații, dar și de a informa pe alții la rândul lor, prin intermediul limbii materne a acestei comunități - adică prin așa numitul „limbaj mimico-gestual". Interpretul nu intervine în favoarea persoanelor surde, ci se concentrează strict pe mesajele care trebuie transmise (din ambele direcții atunci când este cazul). După cum spuneam, în legislația noastră și literatura de specialitate se folosește foarte mult sintagma „limbaj mimico-gestual", o exagerare descriptivă care nu surprinde dimensiunea culturală a surdității. Este vorba de fapt de o limbă proprie a persoanelor care fac parte din comunitatea și cultura Surzilor, pe care o putem numi „limba semnelor". Aceasta are propria gramatică, diferite reguli specifice și nu reprezintă o „transpunere" a limbii române vorbite sau scrise, în gesturi. Este o limbă care s-a dezvoltat și se dezvoltă în continuare natural, având minime relații cu limba vorbită.

Un alt aspect de reținut ar fi că semnele nu sunt universale. Cele mai multe state au propriile limbi ale semnelor. Astfel, alături de „American Sign Language" sau „German Sign Language", avem și noi „Romanian Sign Language" (limba semnelor române). Persoanele Surde din România au comunicat de secole într-o limbă a lor, indiferent cum s-a numit anterior aceasta.

Bineînțeles, prin specificul vizual, iconic, sunt și foarte multe semne identice sau asemănătoare pe care le regăsim la diferite comunități de Surzi. Aș adăuga faptul că foarte recent s-a votat în Parlament un proiect de lege privind recunoașterea LSR (limba semnelor române) ca limbă maternă a persoanelor surde - un demers foarte important care va trebui cu siguranță urmat de foarte multă monitorizare și de un efort uriaș pentru atingerea scopurilor unui astfel de act normativ.

Care este cel mai important sfat pe care l-ai da celor care își doresc să fie interpreți pentru persoanele cu deficiențe de auz?

Nu aș putea spune un singur lucru, astfel că voi face o scurtă combinație de mini-sfaturi: să dedice mult timp practicii, să admită că orice limbă străină se învață treptat, să studieze nu doar limbajul, ci și elementele de deficiență de auz și cultură a Surzilor, dar să și conștientizeze răspunderea pe care ar avea-o în diverse situații de interpretare (atât față de persoana surdă, cât și față de celelalte persoane implicate).

Spune-ne un lucru pe care puțini oameni îl știu despre persoanele cu deficiențe de auz.

Nu toate persoanele Surde și-ar dori să audă. Cred că acest lucru este printre cele mai surprinzătoare pentru mulți. Și mă refer la Surzi cu „S" mare, în sens cultural, după modelul american „Deaf" cu „D" mare. Mai precis, la acele persoane care s-au născut așa, sau au rămas fără auz la puțin timp după naștere și pentru care sunetele nu reprezintă un reper de orientare în viața de zi cu zi. Pentru aceste persoane care împărtășesc valorile culturii Surzilor, a nu auzi nu este un blestem sau un necaz. Este o particularitate care creează o viață diferită, dar la fel de valoroasă. Iar toți acești oameni oricum „aud" - numai că „aud" cu inima. Vorbim de o minoritate culturală și lingvistică în primul rând, și abia apoi putem vorbi de o categorie de persoane cu handicap.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel