Afirmaţia a venit în replică la declaraţiile făcute de copreşedintele PNL Alina Gorghiu, care a vorbit despre posibile intenţii ale PSD de a demite Executivul şi de a-l suspenda pe preşedintele ţării.
'Mi-e greu să fiu serios la asemenea prostii. Trebuie să fiu foarte atent, să îmi găsesc cuvintele potrivite, pentru că, totuşi, vorbim de o doamnă care trebuie respectată, nu? Nu există aşa ceva în planul nostru, suspendarea preşedintelui. Sincer, nu pot să comentez, că sunt prostii. (...) Domnul preşedinte Iohannis să stea liniştit, că nu îl suspendăm, nu avem de gând să facem asta. Guvernul nu poate să stea la fel de liniştit, pentru că guvernează din ce în ce mai rău. Dacă domnul prim-ministru Cioloş nu înţelege că mai sunt unii miniştri care trebuie schimbaţi, pentru că deja au început să producă prejudicii serioase pentru statul român, atunci îşi asumă riscuri foarte mari şi poate să fie considerat părtaş la aceste prejudicii. (...) Dacă va continua să protejeze membri ai Cabinetului care sunt neperformanţi, atunci sigur că o să ne gândim serios dacă păstrarea Guvernului nu începe să devină un risc de securitate naţională', a afirmat Dragnea.
[citeste si]
Preşedintele PSD consideră că afirmaţiile venite din partea Alinei Gorghiu sunt generate de 'disperarea' liberalilor, care nu reuşesc să crească în sondaje.
'Probabil că aceste declaraţii pe care le fac cei de la liberali sunt generate de disperare. N-am reuşit să văd nici eu, nici alţi colegi de-ai mei la ei un proiect sau un plan, o strategie pe care să o prezinte cuiva. Nu ştiu decât să spună lucruri despre noi. Încearcă să facă tot felul de alianţe, am văzut şi la Bucureşti, să se unească, să se retragă unii, să rămână alţii, nepropunând nimic pentru bucureşteni. Sunt afirmaţii făcute de liderii unui partid care scade în fiecare zi în sondaje, pentru că nu propun nimic, au şi lupte interne foarte serioase', este de părere Liviu Dragnea. Întrebat despre o posibilă moţiune de cenzură, Dragnea a spus că acest lucru îi este cerut de către colegii de partid, dar că varianta este încă analizată, deoarece există posibilitatea ca noul guvern să fie 'la fel de slab' şi să aibă nevoie de luni bune pentru a se adapta, ceea ce ar putea duce România într-o zonă de instabilitate. Liviu Dragnea consideră că printre ministerele care au în prezent o activitate 'foarte proastă, cu efecte negative serioase' se numără Ministerul Agriculturii, Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Mediului, în timp ce calificativul 'bine' l-a acordat celor de la Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul de Externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Când au românii următoarea minivacanță. Este peste câteva săptămâni!