'În România, există peste 700.000 de persoane cu dizabilităţi şi niciun parlamentar care să-i reprezinte pe aceşti oameni. Partidul Social Democrat va corecta această nedreptate şi va rezolva o mare problemă de reprezentativitate a democraţiei din România. PSD va avea asemenea oameni pe liste pentru a da şansă tuturor românilor care au drept de vot şi care au dreptul să fie aleşi să poată să-şi ducă la capăt un mandat de parlamentar, dacă au un tip de handicap, a declarat Liviu Dragnea, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.
El a adăugat că aceasta este doar o parte dintr-un demers mai amplu, început în iunie anul acesta, prin accesibilizarea Palatului Parlamentului.
'Am luat o decizie internă în PSD, apoi timp de trei luni preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a făcut demersurile necesare pentru a accesibiliza clădirea Parlamentului. Acum e rândul nostru, ca partid, să sprijinim comunitatea persoanelor cu dizabilităţi să fie reprezentată, şi o vom face la alegerile parlamentare din decembrie. Desigur, asta nu este totul. Avem nevoie de politici publice care să ajute toţi aceşti oameni, Ministerul Muncii trebuie să vegheze ca legea 448/2006 să fie respectată pretutindeni în ţară. Însă consider că Parlamentul trebuie să joace un rol mai activ în reprezentarea acestor oameni şi nu o putea face atât timp cât el însuşi nu era accesibil nici din punct de vedere tehnic, nici politic, a conchis liderul social-democraţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare