Lista lui Mănăstire: liderii PSD cu probleme la ANI sau DNA
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Un număr important de lideri locali și naționali ai PSD au probleme cu Agenția de Integritate sau cu DNA.

Jurnalistul Silviu Mănăstire a alcătuit o listă a șefilor de Consilii Județene sau a liderilor de organizații care sunt acuzați de către DNA, cercetați penal ori au fost deja trimiși în judecată. Lista a fost prezentată în emisiunea ”Dosarul săptămânii” de la România Tv. Iată lista alcătuită de Mănăstire: 

1. Liviu Dragnea, vicepremier - trimis în judecată pentru fraudarea referendumului pentru suspendarea lui Traian Băsescu, ICCJ;

2. Nicușor Constantinescu, președintele CJ Constanța - reținut și acuzat în mai multe dosare pentru abuz în serviciu;

3. Constantin Nicolescu, fost șef al CJ Argeș și al organizației județene PSD - declarat incompatibil de ANI, și-a pierdut funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș, mai multe dosare penale;

4. Gheorghe Bunea Stancu, președintele CJ Brăila, președinte al organizației județene PSD - mai multe dosare penale și procese cu ANI pentru acuzații de incompatibilitate și conflict de interese;

5. Marian Oprișan, președintele CJ Vrancea - se află în proces de ani de zile pentru acuzații de abuz în serviciu, implicarea în licitații pentru repararea de drumuri;

6. Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj - acuzat că s-a implicat în trucarea de licitații, abuz în serviciu;

7. Mircea Cosma, președintele CJ Prahova - acuzații de corupție în dosarul evaziunii fiscale de la Prahova;

8. Adrian Duicu, președintele CJ Mehedinți și al organizației județene PSD - se află în proces cu ANI pentru acuzații de incompatibilitate, afaceri cu Consiliul Județean Mehedinți;

9. Adrian Țuțuianu, președintele CJ Dâmbovița, șeful organizației județene PSD - cercetat penal în dosarul de mită al deputatului Ion Stan;

10. Radu Mazăre, primarul municipiului Constanța, președintele organizației județene PSD - pus sub urmărire în trei dosare penale, trimis în judecată în dosarul "transferurilor de terenuri"; dosarul "retrocedările ilegale", termen pe 1 aprilie 2014 la Curtea de Apel București;

11. Miron Mitrea, membru Birou Permanent, Vicepreședintele Camerei Deputaților - trimis în judecată pentru fapte de corupție în legătură cu renovarea casei mamei sale;

12. Marian Vanghelie. primar Sector 5 București, prim-vicepreședinte PSD București - ANI a descoperit o diferență de 180.300 între averea dobândită și veniturile realizate în perioada 2008-2011;

13. Mircea Drăghici, trezorier PSD - în 4 martie 2014, s-a dispus începerea urmăririi penale alături de Constantin Nicolescu și 40 de primari din Argeș;

14. Marian Neacșu, lider grup Camera Deputaților - proces cu ANI pentru conflict de interese;

15. Ioan Dârzu, președintele organizației PSD a județului Alba - ianuarie 2013, ANI sesizează Biroul Permanent al Camerei Deputaților privind starea de incompatibilitate;

16. Constantin Boșcodeală, primar Buzău, președintele organizației județene PSD - aprilie 2012, începerea urmăririi penale în dosarul Gloria Buzău, în care este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată contra intereselor publice;

17. Nicolae Bădălău, senator, președintele organizației județene PSD Giurgiu - octombrie 2013, a început urmărireaa penală. Este acuzat de trafic de influență în dosarul "Mafia cărnii", evaziune fiscală de 50 de milioane de euro.

18. Vasile Gliga, deputat, președintele organizației județene PSD Mureș - noiembrie 2011, ANI a sesizat Parchetul pentru conflict de interese, după ce a constatat că și-a angajat soția la biroul parlamentar;

19. Titu Bojin, președintele organizației județene PSD Timiș, președintele CJ TImiș - aprilie 2013, suspectat de ANI pentru că a deținut concomitent funcțiile de consilier județean și director în cadrul Administrației Bazinale de Apă Banat. Acuzat că nuu poate justifica aproximativ 365.000 de lei și 40.000 de euro;

20. Ion Cindrea, președintele organizației județene PSD Sibiu, președintele CJ Sibiu - dosar penal pentru că și-a angajat soția la biroul său de deputat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel