Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2017 pentru aprobarea unor măsuri privind mandatarea Ministerului Energiei pentru transferul unor pachete de acţiuni deţinute de către statul român la societăţile producătoare de agent termic la unităţile administraţiei publice locale în vederea înfiinţării şi organizării serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat.
Legea pentru aprobarea Ordonanţei care permite trecerea ELCEN la Primăria Capitalei a fost adoptată de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional. La dezbateri, USR şi PMP au anunţat că nu susţin această ordonanţă, menţionând că nu există un studiu de impact şi Primăria Capitalei devine principalul jucător pe piaţa de energie. ALDE şi UDMR au susţinut actul normativ, menţionând că este normală trecerea ELCEN la Primăria Capitalei.
Societatea Comercială Electrocentrale București - S.A. (ELCEN București) este o companie cu capital integral de stat, producătoare de energie electrică și încălzire. Compania a fost înființată în anul 2002 prin reorganizarea Termoelectrica, ca filială a acesteia.
Potrivit OUG, transferul nu se va face gratuit, deci Primăria va trebui să plătească pentru a prelua termocentralele Elcen. Preţul va fi stabilit în urma unui mecanism detaliat în actul normativ. „Preţul de ofertă al pachetului de acţiuni va fi stabilit în baza unui raport de evaluare de către un evaluator independent, atestat conform legii, ale cărui servicii vor fi achiziţionate în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (...) Vânzarea pachetului de acţiuni se va realiza la valoarea cea mai mare dintre valoarea rezultată din raportul de evaluare şi valoarea nominală a pachetului de acţiuni rezultată prin aplicarea valorii nominale a acţiunii la numărul de acţiuni vândute”, se arată în OUG. La valoarea nominală a acţiunilor, pachetul de acţiuni preluat de Primăria Municipiului Bucureşti ajunge la 698 de milioane de lei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui