Klaus Iohannis, promisiune pentru Aimée Iacobescu, legată de Palatul Parlamentului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis i-a făcut o promisiune unei actrițe de prim rang a teatrului național legată de Palatul Parlamentului, precizând că există o singură condiție pentru a o îndeplini.

Candidatul Alianţei Creştin-Liberale (ACL), Klaus Iohannis, s-a întâlnit marţi după-amiază, la Palatul Parlamentului, cu mai multe personalităţi, între care s-a aflat și celebra actriţă Aimée Iacobescu, nume greu al Teatrului Național, scrie ziarulring.ro.

Aimée Iacobescu visează să ajungă, într-o zi, pe scena Palatului Parlamentului, astfel că a profitat de moment pentru a-l interprela pe Klaus Iohannis pe acest subiect.

Citește și Greșeală strategică a lui Iohannis în campania electorală

"L-am întrebat pe domnul Iohannis dacă, fiind atâtea săli goale în palatul acesta ridicat de eroicul popor român, pentru că au murit mulţi oameni în timpul construirii, s-ar putea face şi o sală de teatru. Mi-a spus că se gândeşte şi, dacă ajunge preşedinte, va face teatru la Palatul Parlamentului. Oricum, acolo există deja un spaţiu amenajat pentru concerte, Sala «Unirii», cu peste 800 de locuri. Aceasta e foarte bună pentru teatru şi, an de an, acolo se organizează Balul Vienez pe cel mai mare covor din Europa, care a fost ţesut direct în sală", a declarat artista pentru sursa citată.

Totodată, celebra actriță a răspuns în avans și celor care vor fi mirați că a cerut încă o sală de teatru la Palatul Parlamentului. "Dacă tot se închiriază acel spaţiu pentru nunţi şi alte evenimente, de ce să nu se joace şi teatru?", a mai spus actrița.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel