Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Blinken a salutat progresele sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice, inclusiv prin contribuţia României prin baza Deveselu, subliniind importanţa declarării capabilităţii iniţiale a sistemului NATO antirachetă la Summit-ul din Polonia.
Cu acest prilej, preşedintele României şi demnitarul american au apreciat dinamica actuală a relaţiilor bilaterale îndreptate spre dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI dintre România şi Statele Unite ale Americii, atât pe dimensiunea de securitate şi cea economică, dar şi pe celelalte dimensiuni ale Parteneriatului Strategic.
În cadrul întrevederii, Iohannis a evidenţiat aspectele de securitate şi apărare de interes pentru România în contextul Summitului din Polonia, cu accent pe asigurarea securităţii în regiunea Mării Negre. Şeful statului a subliniat importanţa consolidării prezenţei aliate în mod echilibrat, pe întreg flancul estic al NATO, şi relevanţa Iniţiativei de Reasigurare Europeană promovate de preşedintele Obama. El a subliniat, totodată, că ţara noastră înţelege, ca aliat NATO, în contextul complicat de securitate din Vecinătatea Estică şi Sudică, să acţioneze responsabil, ca furnizor de securitate.
Cei doi interlocutori au avut un schimb de vederi aprofundat legat de dezvoltările din imediata vecinătate a României şi din regiunea extinsă a Mării Negre, cu accent pe Republica Moldova şi Ucraina. Preşedintele Iohannis a evidenţiat demersurile concrete întreprinse de România pentru susţinerea Republicii Moldova în efortul său de reformă şi conectarea cu Europa. Referitor la Ucraina, ambele părţi au fost de acord că este esenţial ca procesul Minsk să producă rezultate, iar sancţiunile care vizează estul Ucrainei să fie menţinute până la implementarea deplină a Acordurilor de la Minsk.
De asemenea, preşedintele Iohannis a prezentat evaluarea României cu privire la ultimele evoluţii referitoare la criza migranţilor, precum şi poziţia ţării noastre în materie de securitate energetică. Oficialul american a prezentat condoleanţe pentru militarii români căzuţi la datorie sâmbătă, în Afganistan. În context, partea americană a apreciat în mod deosebit contribuţiile României în Afganistan şi în cadrul coaliţiei internaţionale anti-Daesh.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- 170 de zimbri din România pot absorbi CO2-ul produs de 2 milioane de mașini - Articol The Guardian
- „Stăpânul inelelor“ se întoarce. Primele imagini din noul sezon cu Sauron, Galadriel și Celebrimbor / video
- UPDATE: Atacatorul ar fi membru al unei grupări paramilitare pro-ruse / Robert Fico, premierul Slovaciei, a fost împușcat
- Sunt ultimele informații din TAROM: Mesajul primit de toți angajații, în această seară. Ce s-a discutat cu directorul despre salarii
- Antena 3 CNN, imagini cu Ludovic Orban, dansând la o petrecere cu vrăjitoarea Sidonia și clanul Fabian. „M-am rugat plângând / Să nu mă părăsești nicicând”
- Roșiile cu brânză, ”meniul de vară” al românilor. Mihaela Bilic: N-ai ce să greșești
- Marea Finală Chefi la cuțite 2024. Câștigător sezon 13
- Istoricul Mihail Dobre: De ce ar trebui să doneze România sistemul PATRIOT și nu Spania sau Germania / video
- Scenariu-negru pentru Firea. A spus-o direct: din 10 iunie, pensionară
- Proprietarii de vehicule electrice spun că mașinile lor îi îmbolnăvesc - o șoferiță susține că Tesla i-a provocat sângerări nazale, dureri corporale și căderea părului