Jandarmii din Argeș, chemaţi de o femeie să "lupte" cu un bursuc. Cine a triumfat
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels
O femeie din Argeș a chemat jandarmii pentru a scăpa de un bursuc care îi intrase în curte.

Jandarmii argeşeni au avut parte de o intervenție neobișnuită. Au fost nevoiți să "lupte" cu un bursuc după ce o bătrână din Câmpulung Muscel a sunat speriată la 112 și a anunțat că animalul a intrat în curtea sa.  

"O bătrână, în vârstă de 79 de ani, anunţa speriată prin apel 112 că în curtea sa (...) a pătruns un animal sălbatic, ce pare a fi bursuc (viezure). Echipa de intervenţie s-a deplasat la faţa locului, a identificat bursucul într-o anexă a locuinţei şi, prin mijloace specifice, a reuşit să îndepărteze bursucul către mediul lui natural.", au precizat reprezentanții IJJ Argeș.

Jandarmii argeşeni îi sfătuiesc pe cetăţeni ca în astfel de cazuri să solicite sprijinul instituţiilor abilitate, pentru a nu-şi pune în pericol viaţa sau integritatea corporală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel