"Cu siguranță, nu am încălcat Constituția. Nu am cerut demisia d-lui Dragnea fiindcă nici nu am cum să-i cer demisia. Eu nu sunt membru PSD și ca atare n-am această cădere. Însă, este adevărat că i-am spus d-lui Dragnea că, după părerea mea, ar fi bine să renunțe la conducerea partidului. Evident, dacă va face sau nu, este decizia domniei sale", a replicat, joi, președintele Iohannis în conferința de presă susținută la Palatul Cotroceni, întrebat în legătură cu acest subiect.
Întrebat ulterior la România TV cum comentează declarația președintelui Iohannis, analistul Bogdan Chirieac a subliniat: "Președintele Iohannis aici are dreptate. După știința mea, dl Iohannis nu a făcut public faptul că dl Dragnea ar fi trebuit să demisioneze. A fost o discuție privată între cei doi, iar chestiunea a fost adusă la cunoștința publicului de dl președinte Dragnea. În orice caz, dl Iohannis a dat înapoi în acest moment. A spus foarte clar: nu am încălcat Constituția. Vedeți, plutește în aer spectrul acesta al suspendării, că este agitat deja de vreo șase luni de zile și probabil că va fi agitat în continuare, pe măsură ce va scădea președintele Iohannis în sondaje. Și din nefericire pentru noi toți, președintele continuă să scadă tocmai pentru faptul că nu face nimic tranșant", a comentat, prin telefon, Bogdan Chirieac.
Citește și: Klaus Iohannis l-a sunat la Liviu Dragnea. "Mi-a cerut DEMISIA. Nu are dreptul!"
Liviu Dragnea a declarat la sfârșitul săptămânii trecute, la Antena 3, că a fost sunat de Klaus Iohannis care i-a spus că ar trebui să demisioneze după condamnarea din dosarul "Referendumul". Liderul PSD a spus că președintele țării nu are dreptul să facă acest lucru și chiar a intrat într-o zonă de neconstituționalitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol