Iohannis, la telefon cu Ursula von der Leyen. Pentru ce a pledat președintele
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Klaus Iohannis a avut, luni, o discuţie telefonică cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen/

Principalul subiect a fost planul de relansare economică a UE şi varianta revizuită a propunerii privind bugetul pe 2021-2027. Comisia Europeană va trebui să prezinte aceste propuneri, până la sfârşitul lunii.

„Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat faptul că aceste propuneri trebuie să ţină seama de nevoile fiecărui stat membru în parte, să fie echilibrate, proporţionale şi corect prioritizate, astfel încât să se asigure un răspuns concret la provocările existente", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele a subliniat că principalele obiective la nivel european trebuie să rămână convergenţa şi coeziunea, astfel încât Uniunea Europeană să iasă mai puternică din această provocare generată de criza COVID-19.

În vederea asigurării unui proces eficient de relansare economică, Klaus Iohannis „a pledat pentru un buget european puternic, consistent şi flexibil. În acest sens, Preşedintele României a subliniat că, în opinia sa, volumul viitorului buget al UE trebuie să ţină cont de noile circumstanţe economice în care se află Uniunea", mai este precizat în document.

Preşedintele a accentuat importanţa Politicii de Coeziune şi a Politicii Agricole Comune, pentru reconstruirea economiilor europene, fiind importante instrumente de investiţii.

Klaus Iohannis susţine un nivel crescut al alocărilor pentru cele două politici şi un cadru de implementare mai flexibil, astfel încât statele membre să poată adapta sprijinul financiar la nevoile lor specifice.

De asemenea, Iohannis s-a pronunţat şi pentru asigurarea unei infrastructuri puternice de sănătate la nivelul Uniunii, susţinând astfel avansarea de instrumente financiare dedicate pentru redresarea economică viitoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel