Data publicării:
Iohannis: Dacă ne-am fi vaccinat cu toții, nu am mai fi purtat mască
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit, luni, la Bucureşti, întâlnindu-se cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu. Cei trei au fost întrebați despre vaccinarea obligatorie.
„Subliniez că, fără implicarea doamnei von der Leyen, noi nu am fi beneficiat de un număr important de doze de vaccin. A riscat și bine a făcut și a pus pe picioare un mecanism în care UE beneficiază de multe doze de vaccin”, a spus președintele Klaus Iohannis. „Mai spun ceva despre vaccinare. Azi am cerut date. (...) E păcat că sunt așa puțini vaccinați”, a subliniat președintele. „În Danemerca s-a renunțat la restricții. Atenție: la toate! De ce? Fiindcă s-au vaccinat cam toți. Doze am fi avut și noi. Și, dacă ne-am fi vaccinat cu toții, nu ar trebuit să mai purtăm mască. Puteam să mergem oriunde în liniște. Puteam să avem concerte, spectacole, întâlniri de tot felul, fără nicio restricție. Ce i-a făcut pe mulți să fie reticienți... vom vedea. Am discutat cu premierul Florin Cîțu să ne întâlnim și să vorbim despre campania de vaccinare și să vedem cum putem să o repunem pe roate. Este un paradox. Suntem în plină pandemie. Averm arma cu care putem să terminăm pandemia și nu o folosim. Este foarte păcat”, a continuat președintele.
„Se iau în calcul variante pentru a accelera campania de vaccinare. Am văzut că a început să crească, în această perioadă, numărul persoanelor care se vaccinează. Singura soluție de a depăși pandemia o reprezintă vaccinarea”, a spus și premierul Florin Cîțu.
Ursula von der Leyen a spus că îi încurajează pe toți să se vaccineze, pentru că „există date științifice suficiente”, „profitați de ocazie și vaccinați-vă!”
Declarațiile au fost făcute luni, în cadrul unei conferințe de presă în care a fost anunțată semnarea PNRR în cazul României.
Aproape 18.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore
Amintim că aproape 18.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore, iar dintre aceștia peste 15.000 au primit prima doză, a anunțat luni CNCAV.
Astfel, dintre cele 17.986 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 15.633 au primit prima doză, iar 2.353 pe cea de-a doua.
De la începutul campaniei, în România au fost vaccinate 5.482.882 de persoane, dintre care 5.338.849 cu schemă completă.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 13 reacții adverse, toate de tip general, iar din decembrie 2020 până în prezent au fost raportate 17.165 de reacții adverse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News