'Încrederea economică de care se bucură astăzi România se reflectă consistent în dinamica investiţiilor străine directe, care au crescut cu circa 23% în prima jumătate a anului. Există toate premisele ca trendul să continue şi în anii următori, odată ce mediul de afaceri va câştiga şi mai multă atractivitate şi predictibilitate. România este şi va rămâne competitivă din punct de vedere fiscal, ceea ce face bine atât întreprinzătorilor români, cât şi investiţiilor străine. Vrem să reducem în continuare birocraţia, vom extinde transparenţa şi calitatea instituţională pentru mediul de afaceri. Vrem să facem tot ceea ce se poate ca să gestionăm inteligent atuurile noastre, cum sunt calitatea forţei de muncă şi potenţialul de inovare', a declarat Iohannis, la forumul economic 'Parteneriatele franco-române de viitor', unde a participat alături de preşedintele Franţei, Francois Hollande, aflat în vizită de stat în România.
Peste 7 miliarde de euro, aloarea comerţului româno-francez
Şeful statului român a precizat că în 2015 valoarea comerţului româno-francez a depăşit 7 miliarde de euro, cu exporturi româneşti de 3,7 miliarde şi importuri în jur de 3,5 miliarde. De asemenea, el a arătat că, în planul investiţiilor în România, Franţa este pe unul dintre locurile fruntaşe, cu investiţii directe de peste 7 miliarde de euro.
[citeste si]
Klaus Iohannis a mai spus că este de dorit extinderea colaborării dintre cele două state în domeniul industriei auto, aeronautice, dar şi de apărare, în domeniul nuclear, dar şi în cel energetic, în general. 'Statul român este foarte atent la stimulentele care animă investiţiile străine, la calitatea instituţională a mediului de afaceri. Sunt deci încrezător că acesta este contextul în care putem păşi pe o nouă treaptă de dezvoltare a cooperării româno-franceze', a punctat preşedintele. În opinia sa, ceea ce au realizat România şi Franţa în ultimii 25 de ani pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale reprezintă motive de satisfacţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)