Potrivit unui comunicat IGSU transmis luni Agerpres, în perioada 26-28 februarie, au fost derulate o serie de acţiuni integrate, pentru prevenirea şi combaterea faptelor care afectează siguranţa persoanelor, avutului public şi privat, la unităţi alimentaţie publică - baruri, restaurante, cluburi, discoteci, săli de spectacole, unităţi de turism (hoteluri, pensiuni), precum şi la spaţii comerciale şi pieţe agroalimentare.
În cele 321 de controale desfăşurate, la nivel naţional, în perioada de referinţă au fost constatate 719 deficienţe, dintre care 126 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma controalelor au fost aplicate 533 de sancţiuni (375 avertismente şi 159 amenzi contravenţionale) în cuantum de 606.500 RON.
Principalele nereguli identificate de specialiştii în domeniul apărării împotriva incendiilor au constat în: improvizaţii la instalaţia electrică, nemarcarea cu iluminat de siguranţă a căilor de evacuare şi a hidranţilor interiori, deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, neefectuarea lucrărilor de întreţinere şi de reparare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, se arată în comunicatul citat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)