Google îşi face propria Universitate. Licența se ia în 6 luni
Gigantul Google a anunțat că va înființa propria universitate.
În timp ce universităţile tradiţionale se luptă cu restricţiile prezenţei fizice în amfiteatre, Google face un pas înainte în învăţământ superior, scrie cotidianul La Repubblica. Univesitatea colosului american nu include toate materiile de studiu, iar cursurile costă 300 de dolari, scrie Mediafax.
Cursurile Google Career Certificates pregătesc studenţii pentru profesiile din lumea digitală în şase luni de studiu intensiv la un preţ de 300 de dolari.
Examene dure și serioase
Specialiştii asigură că examenele vor fi dure şi serioase, iar acest gen de licenţă rapidă permite firmelor să aleagă studenţii cei mai buni într-un timp foarte scurt.
Mai mulţi rectori ai universităţilor prestigioase din Statele Unite ale Americii sunt sceptici în ceea ce priveşte pregătirea tinerilor în materii care necesită ani buni de studiu. Mai mult, preţul accesibil poate atrage foarte mulţi aspiranţi care nu au abilităţi reale şi care pot dăuna prestigiului unei licenţe universitare.
Parteneriat cu Google
Alte universităţi, însă, au înţeles importanţa digitalizării cursurilor şi ar putea face un parteneriat cu Google, astfel încât să ofere studenţilor o pregătire completă. Profesorii sunt conştienţi că tehnologia este în continuă schimbare şi studenţii trebuie să îşi folosească cunoştinţele asimilate „în timp real”.
Data începerii cursurilor la Universitatea Google nu a fost anunţată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News