Data publicării:
George Soros, previziuni. Ce se va întâmpla cu Europa
Miliardarul George Soros a făcut joi, la Forumul Economic Mondial de la Davos, o serie de previziuni, preluate de agenția Reuters. Printre altele, el a anticipat ezitări ale piețelor globale, pe fondul incertitudinilor legate de noul președinte al Statelor Unite, Donald Trump.
"În momentul de față, incertitudinea este maximă și de fapt incertitudinea este dușmanul investițiilor pe termen lung, așa că nu cred că piețele se vor simți prea bine", a declarat el pentru Bloomberg News la un dineu din cadrul evenimentului, informează Agerpres.
El a mai precizat că Europa nu se va dezintegra, dar atât Rusia, cât și China au nevoie de Europa pentru propriile lor scopuri economice. Pentru piețe, dereglementarea și reducerea taxelor, promovate de republicanii aflați la putere în SUA, reprezintă "un vis devenit realitate".
În opinia sa Donald Trump ar fi un dictator, dacă ar putea. El va scinda America și se va opune tuturor celor care nu sunt de acord cu el iar anul 2016 a fost un dezastru, cu Brexit-ul și alte alegeri din Europa. Uniunea Europeană a devenit prea complicată, iar oamenii se simt îndepărtați consideră miliardarul.
El este de părere că premierul britanic Theresa May nu va rezista multă vreme în funcție, iar războiul comercial declanșat de Trump ar putea apropia Europa de Asia.
În ceea ce privește societățile deschise, pe care le promovează în întreaga lume, Soros si-a exprimat speranța că oamenii care cred în ele se pot uni și pot să-și apere principiile. Președintele chinez Xi Jinping nu se numără printre aceștia; el ar dori o societate mai închisă în China, iar următorii doi ani vor fi decisivi în această privință.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News