Data publicării:

Fenomenul meteo care ne-ar putea aduce o iarnă foarte geroasă, cu multă zăpadă. Roxana Bojariu: Episoade severe în Europa

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Iarna aceasta ar putea fi un geroasă și cu multă zăpadă, potrivit meteorologilor.

Meteorologii avertizează că iarna aceasta ar putea fi una foarte geroasă. În plus, s-ar putea să avem și multă zăpadă, asta după ce în ultimii ani ninsorile  au fost aproape inexistente în unele zone ale țării, relatează Pro TV. Gerul ar putea veni din cauza fenomenului cunoscut sub numele de „vortex polar slab”, care ar putea permite aerului rece de la Polul Nord să ajungă în zonele temperate.

Tocmai din acest motiv experții de la Severe Weather Europe estimează o iarnă grea în Europa, cu multă zăpadă.

Ce este vortexul polar

Vortexul polar este un ciclon de aer rece care se formează deasupra Polului Nord și joacă un rol esențial în circulația aerului rece. Atunci când vortexul este puternic, aerul rece rămâne în regiunile polare, protejând zonele temperate.

Atunci când este slab, aerul rece pătrunde spre sud, provocând ierni mai severe în Europa și America de Nord. Totul în timp ce aerul mai cald poate intra în regiunile reci, ceea ce poate duce la modificări de temperatură și precipitații.

Meteorologii spun că zăpada acumulată în luna octombrie, în special în Siberia, influențează vortexul polar.

"Studiile statistice arată că, dacă zăpada se extinde spre sud în octombrie, există o probabilitate mai mare de a avea episoade severe de iarnă în Europa și America de Nord", a declarat Roxana Bojariu, climatolog.

Experții explică faptul că în anii 2002, 2014 și 2016, zăpada din Siberia a atins un nivel foarte mare, iar Europa a avut ierni geroase cu ninsori abundente. Spre exemplu, în anul 2016 în România au fost emise mai multe coduri portocalii de vreme rea și ninsoare. Totuși, vom afla detalii mai clare despre vremea din această iarnă peste câteva săptămâni. Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că va emite prognoza la începutul lunii noiembrie.

ANM, vremea 14 octombrie - 11 noiembrie. Prognoza meteo în următoarele patru săptămâni

Deocamdată, meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Vremea 14 - 21 octombrie

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în sud-vestul teritoriului.

Vremea 21 - 28 octombrie

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în regiunile vestice și sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Vremea 28 octombrie - 4 noiembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. 

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Vremea 4 -11 noiembrie

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel