Femeia din Alba, care a născut acasă, a murit. Bebelușul a supraviețuit
Data publicării:
Autor: Dan Carp
WhatsApp
Femeia din Alba, preluată de o autoşenilată după ce a născut acasă, a murit la spital. 

Femeia din Apuseni care a născut acasă, în urmă cu trei zile, şi care a fost preluată, duminică, în stare gravă cu o autoşenilată de către pompierii militari, din cauza drumului greu accesibil în urma ninsorilor, a murit după ce a intrat în stop cardio-respirator.

La puţin timp după ce femeia, aflată în stare de inconştienţă, dar cu funcţii vitale, a fost predată echipajelor medicale care au început să-i acorde îngrijiri medicale, ea a intrat în stop cardio-respirator.

"S-au început manevrele de resuscitare de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean", a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alexandru Crişan.

Din nefericire, femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul, a anunţat ulterior reprezentantul ISU Alba.

Bebelușul a supraviețuit



Sugarul va fi transportat la CPU Câmpeni de către echipajul SMURD. Acesta este conştient, fără probleme medicale.

Potrivit ISU Alba, un echipaj SMURD din cadrul Staţiei de pompieri Câmpeni şi o ambulanţă SAJ cu medic au fost trimise să intervină duminică în localitatea Scărişoara, la un caz medical.

"Din cauza drumului greu accesibil şi a zonei înzăpezite, au fost suplimentate forţele de intervenţie cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o autoşenilată de la Staţia de Pompieri Câmpeni, pentru facilitarea accesului echipajelor medicale la locul solicitării şi transportul persoanei la ambulanţă", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alexandru Crişan.

Acesta a informat, apoi, că este vorba despre o femeie, de aproximativ 33 de ani, care a născut acasă în urmă cu trei zile. Potrivit acestuia, a fost cea de-a 7-a sarcină a femeii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel