Exploatarea cetăţenilor români din Italia în vizorul poliţiei
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Dezvoltarea colaborării poliţieneşti româno-italiene în domeniul combaterii criminalităţii din România şi Italia, cu accent pe combaterea exploatării cetăţenilor români aflaţi în Italia, a fost discutată în cadrul întrevederii dintre şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, şi reprezentanţii autorităţilor de aplicare a legii italiene.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) cea de-a cincea întâlnire task-force România-Italia, în cadrul Protocolului de Colaborare între Departamentul Siguranţei Publice al Ministerului de Interne a Republicii Italiene şi IGPR a fost organizată, marţi, la Bucureşti.

La întâlnire a participat o delegaţie a Poliţiei Române, condusă de Bogdan Despescu, şi delegaţia Poliţiei Italiene, condusă de directorul Serviciului de Cooperare Internaţională de Poliţie din cadrul Ministerului de Interne Italian, Paolo D'Ambola.

"De asemenea, la întâlnire au mai participat ataşatul de afaceri interne al Republicii Italiene la Bucureşti, Giorgio Butini, ofiţerul de legătură în cadrul Ambasadei Italiei la Bucureşti, Luigi Lubello, ataşatul de afaceri interne al Republicii Italiene la Bucureşti,  Ruggero Gianfelici, precum şi reprezentantul SELEC, Mario Bo", se arată în comunicat.

Protocolul a fost semnat la Bucureşti, la 21 ianuarie 2014, şi are ca scop prevenirea criminalităţii, localizarea şi arestarea urmăriţilor internaţionali, precum şi constituirea unor echipe comune de lucru.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel