Eugen Trică a demisionat de la conducerea echipei CFR Cluj
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Eugen Trică a demisionat, joi, din funcţia de antrenor principal al echipei CFR Cluj, după ce echipa sa a ratat calificarea în finala Cupei României în faţa rivalei Universitatea Cluj.

"Astăzi, Eugen Trică a renunţat la poziţia sa de la echipă, din dorinţa de a oferi un nou început din punct de vedere motivaţional jucătorilor, cu încredere că decizia sa va contribui la acel moment zero pe care toţi îl aşteptăm. Mulţumim Eugen pentru munca şi efortul depuse în această perioadă în slujba echipei noastre!", se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului.

La începutul luni ianuarie, Eugen Trică a semnat un contract pe un an şi jumătate cu gruparea CFR Cluj. El i-a succedat lui Francisc Dican, care a fost antrenor interimar după plecarea lui Vasile Miriuţă în Ungaria, la ETO Gyor, la finalul lunii noiembrie 2014.

În primele şase etape ale returului Ligii I, CFR Cluj nu a înregistrat nicio victorie, reuşind doar două rezultate de egalitate. Confruntată cu mari probleme financiare, gruparea clujeană, aflată în insolvenţă, este ultima în clasamentul Ligii I, după ce a fost penalizată de FRF cu 24 de puncte pentru datorii neachitate.

Citește și: U. Cluj s-a calificat în finala Cupei României, după ce a învins CFR Cluj la loviturile de departajare

La 4 februarie, Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat CFR Cluj pentru neexecutarea hotărârilor Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL), în speţă neachitarea datoriilor către cinci fotbalişti, cu scăderea a câte patru puncte pentru fiecare dosar, 24 de puncte în total. Cei cinci jucători sunt Daniel Stana, Laszlo Sepsi, Claudiu Voiculeţ, Ioan Hora şi Vasile Maftei, cu menţiunea că ultimul a avut două dosare deschise la CNSL.

Comisia de Recurs a FRF a respins, la 20 februarie, memoriul grupării CFR Cluj, menţinând sancţiunea cu 24 de puncte de penalizare dictată de Comisia de Disciplină.

Astfel, CFR Cluj, care ocupa locul 2 în clasamentul Ligii I la finalul turului, cu 34 de puncte, a ajuns pe ultimul în clasamentul Ligii I. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel