• Prima dintre ele, și de cel mai mare impact, este cea referitoare la anunțarea unui candidat PSD la președinție tocmai în luna septembrie. Procedând astfel, social-democrații așteaptă rezultatul Congresului PNL din 28 - 29 iunie, care poate aduce schimbări pe scena politică în funcție de cine câștigă șefia PNL. Totodată, până la anunțul din septembrie, negocierile dintre liberali și democrat-liberali vor fi avansat, și, odată cu închegarea unei alianțe poate fi identificat candidatul dreptei, element de care stânga ține cont în calculele sale.
Premierul Ponta a reiterat că este pregătit să-și asume candidatura la prezidențiale. Dacă va decide sau nu să candideze în septembrie, ambele scenarii sunt de win-win pentru liderul PSD. În cazul în care se va înscrie în cursa pentru Cotroceni, o va face din poziția de favorit, unul care nu mai are nevoie de exerciții de notorietate. Dar răgazul ce se întinde până în septembrie îi permite premierului să renunțe la ideea candidaturii, dacă lucrurile merg prost sau dacă se erodează foarte mult la guvernare. Oricum, Ponta va rămâne prim-ministru până în 2016, deși e posibil să piardă această funcție.
• A doua decizie se referă la mult-anticipatul "jihad" din deconcentrate. Acesta nu va avea loc. Potrivit informațiilor difuzate de presă, Liviu Dragnea s-ar fi angajat că "rade" PNL-ul din astfel de structuri. Mesajul însă pare mai degrabă unul de mobilizare, de impact la nivel simbolic, acel "amin" care trebuia spus pentru a încheia prohodul USL-ului. Surse politice au declarat pentru DC News că social-democrații vor să-i lase pe liberali pe locuri până la Congresul din iunie sau definitiv. Nu va conta afilierea politică a celor din deconcentrate, ci felul cum votează. Mai ales că, cei care tulburau apele și trebuiau schimbați deja au fost înlăturați, tacit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)