Data publicării:
DNA i-a interzis lui Sebastian Ghiță să mai vorbească cu Victor Ponta și să părăsească Ploieștiul
Justiţia înregistrează o nouă premieră în România. Deputatul Sebastian Ghiţă este primul parlamentar cercetat sub control judiciar, care are și interdicţie de a-şi exercita funcţia în Parlament. De asemenea, deputatului Sebastian Ghiță i s-a mai interzis să ia legătura cu premierul Victor Ponta.
"Domnul procuror Onea a crezut de cuviință să nu mai părăsesc Ploieștiul. I-am solicitat explicații, mi-a spus că așa crede dânsul de cuviință, că dânsul este procuror, eu sunt cetățean și că drepturile și libertățile mele într-o astfel de situație când deschide un dosar sunt la dispoziția dânsului, iar nemulțumirile să mi le adresez ÎCCJ", a declarat deputatul Sebastian Ghiță la ieșirea de la DNA Ploiești.
"De asemenea, trebuie să vă spun că astăzi mi-am dat seama despre ce este vorba în acest dosar, și că pentru că sunt deputat în Parlamentul României, nu pentru că mi se întâmplă mie acest lucru, ci pentru că se poate întâmpla oricăruia dintre voi. Pentru că sunt deputat în Parlamentul României simt că trebuie să lupt cu ceea c e se întâmplă, iar abuzurie asupra unui cetățean nu pot fi tolerate de către societate, de către Parlament de către opinia publică.
Tot acel dosar este o etapă în ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni: discuții, întâlniri, întrebări, luări la rost, amenințări care vizau demisia lui Victor Ponta. Nu-l pot influența pe primul ministru să-și dea demisia atunci când doresc procurorii.
Citește și: DNA, noi acuzații pentru Sebastian Ghiță: Tigăi electorale și coruperea alegătorilor
O parte din dosar vizează alegerile prezidențiale. Nu-mi cer scuze și nu-mi pare rău că PSD, Victor Ponta, eu, mulți alții am încercat să obținem încrederea electoratului pentru funcția de președinte al României. Am pierdut aceste alegeri prezidențiale și trebuie să oprim această regulă că după ce pierzi alegerile, ceilalți sunt distruși, umiliți, li se ameniunță familiile, li se sechestrează firmelele lor ,ale familiilor, ale prietenilor", a mai declarat Sebastian Ghiță.
"Am interdicție să vorbesc cu domnul Victor Ponta. Nu o înțeleg, am citit acuzele, nu știu care este justificarea pentru care eu nu pot vorbi cu domnul Victor Ponta. Această chestiune mă face să cred că este un dosar politic. Nu al meu, ci este un dosar politic care vizează dărâmarea acestui guvern și convingerea lui Victor Ponta că dacă nu-și dă demisia atunci când vor acești oameni, mama cumnatul, fratele, sora, prietenii vor plăti. Astăzi a venit rândul meu și al familiei și prietenilor mei să plătim.
Sechestru asupra familiei și prietenilor
Absolut toată familia și prietenii mei au sechestru pe conturi, firmele sechestrate, acțiunile sechestrate, până la o sumă nelimitată în cazul meu.
Ce este curios este că la DNA București este un dosar întocmit pe baza rapoartelor domnului Blejnar care are același conținut și unde procurorul a dispus o expertiză. Eu mă întreb dacă un cetățean poate fi urmărit de zece procurori dintr-o țară pentru același lucru în zece feluri diferite. Mă întreb dacă în România se urmăresc fapte sau se urmăresc persoane sau familii.
Știu ce vor, vorbesc de foarte multe ori și foarte des cu aceste persoane. Consider că astăzi societatea este debalansată, consider că avem un prim-ministru căruia i se impun tot felul de lucruri și măsuri și asupra căruia se fac tot felul de presiuni, astfel încât să nu vă spun aceste lucruri. Consider că avem un fost președinte, Traian Băsescu, care a fost terorizat și chinuit să nu spună aceste lucrusi, chair dacă acum câteva zile ar fi vrut să le spună. Consider că multe lucruri din societate, unele în legătură cu altele sau unele în concurență cu altele, gândesc că ceea ce se întâmplă este groaznic", spune Sebastian Ghiță.
"Nu știu dacă procurorul Onea va extinde acțiunile penale asupre premierului Victor Ponta, dar știu că mie mi-a impus să nu iau legătura cu Victor Ponta.
Una dintre acuzații este că în Republica Moldova, la alegerile prezidențiale. PSD, eu și alți mulți alți oameni am făcut campanie electorală, chestiune pe care nu o văd deloc rea. Am avut materiale electorale, am avut prospecte, s-au deplasat anumite persoane din România la Chișinău, am făcut campanie pentru Victor Ponta, iar în primul tur a și câștigat".
Despre stenogramele din presă, Sebastian Ghiță a declarat că "știe de pe ce mailuri sunt trimise acele stenograme și o să le prezint. O să vedeți pentru prima dată cum se dau mailurile nu numai ziariștilor, ci și adversarilor și celorlalte părți din dosare. Ceea ce se întămplă este groaznic, iar decizia mea, indiferent că Victor Ponta sau Traian Băsescu, sau alte persoane din statul român mă vor urma, decizia mea este să fac o plângere la Procurorul General al României. Toată această nenorocire care se abate asupra României trebuie să se oprească și cel chemat să facă acest lucru este Procurorul General al României.
Citește și: Sebastian Ghiță la DNA: "Mă gândesc că ar fi bine să nu se întâmple lucruri rele, dar nu poţi să ştii"
Astăzi avem un prim-ministru amenințat, fugărit, iar mie în ultimele două săptămâni, în nenumărate rânduri, cu rugăminți, cu presiuni mi s-a spus că nu voi păți nimic din aceste lucruri dacă Victor Ponta își dă demisia. Nu știu cum pot să-l conving eu, veți vedea acest lucru cu acest dosar zn plângerea pe care o voi înainta Procurorului General. Lucrurile sunt de o gravitate incredibilă.
Plângere împotriva celor care cred că vor reuși o lovitură de stat
Voi depune plângerea împotriva oamenilor, care astăzi cred că vor reuși o lovitură de stat în România sau o lovitură de palat. Cred că trebuie să ne oprim.
Vă mai spun un lucru, care mi se pare deja ilegal și acel lucru se numește interzicerea de către un procuror unui ales în funcție să își exercite această atribuție. Este un text al societății, trebuie să înțelegem că parlamentarii României, oricât de corupți, răi și hoți, parlamentarii sun aleșii oamenilor ș1i să interzici unui ales să meargă în Parlament este un atentat la democrație. I-am spus procurorului că face texte și că nu cred că trebuie să fiu nici eu, nici alt parlamentar cobaiul unui procuror ca Înalta Curte să decidă dacă parlamentarii pot merge în Parlament sau nu.
Ne întoarcel la societatea condusă de Securitate
Astăzi, dacă societatea tolerează și acceptă așa ceva, dacă ÎCCJ permite o astfel de răsturnare, ne întoarcem la societatea condusă de Securitate pe care am răsturnat-o șn 1989. Sunt membru în Comisia SRI și știu foarte bine ceea ce spun. Voi genera această discuție și în Comisie cu date, nume, locuri, fapte. Sun extrem de hotârăt.
Am interdicția de a părăsi Ploieștiul pe două luni de zile, nu știu de ce. Este hilară măsura, pentru că Parlamentul intră în vacanță parlamentară. Nu știu de ce s-au gândi acești oameni că pot umili alți oameni din societate. Un procuror nu are acest drept", a mai declarat Sebastian Ghiță la ieșirea de la DNA Ploiești.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News