Data actualizării:
Data publicării:

Destinația de vacanță unde românii nu se mai înghesuie. Au crescut atât de mult prețurile încât poate ajunge un sejur și la 10.000 de euro/ VIDEO

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
pexels
pexels

Tarifele au explodat într-o destinație de vacanță. 

Vorbind despre destinațiile externe alese de români și trecându-le în revistă pe cele din Grecia, de la cea mai ieftină la cea mai exclusivistă, continuând cu destinațiile din Bulgaria, Traian Bădulescu, consultant în turism şi purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT),  a menționat o destinație externă care a ajuns să aibă un preț foarte piperat. În general, tot mai mulți români pleacă în Grecia și-n Bulgaria, dar în destinația exemplificată totul a stagnat, costul unei vacanțe ajungând și la 10.000 de euro. 

”Anul trecut, erau peste 1,3 milioane de turiști români care au ajuns în Grecia, potrivit statisticilor lor. Apoi avem Bulgaria, unde și pe litoralul românesc avem sute de mii de turiști români, poate 600.000. Tendința e în creștere pentru Bulgaria, toate piețele externe sunt în creștere dinspre România. Bine, cu o excepție: Antalya, care are o tendință de stagnare, nu de scădere. În Turcia este inflație mare și s-au scumpit tarifele în anumite direcții. În Antalya, vestitele resort-uri sunt oricum destul de scumpe, o familie poate plăti în extrasezon minimum 2000 - 3000 de euro, cu tot cu zbor, dar în august poate ajunge și la 10.000 de euro. E drept, hoteluri de top, ultra all inclusive, cele mai bune servicii” a spus Traian Bădulescu, la ”Totul despre bani”. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel