Mircea Badea a sesizat o gafă pe care a făcut-o Nicolae Ciucă la Antena 3 CNN: N-a apărut în presă
Mircea Badea a sesizat o gafă pe care a făcut-o Nicolae Ciucă la Antena 3 CNN.
Candidatul PNL a fost întrebat care sunt liniile roșii care, odată încălcate, vor duce la descinderea sa, ca președinte, la Guvern. Nicolae Ciucă a enumerat mai multe motive, niciunul nefiind în Constituție.
Mircea Badea a comentat acest subiect.
„Nicolae Ciucă a primit o întrebare-capcană și a răspuns clar greșit. Andreea Sava l-a întrebat, în cazul în care ajunge președintele României, care ar fi cele trei linii roșii care, odată încălcate de către Guvern, vor duce la descinderea lui Nicolae Ciucă la Guvern și astfel va conduce ședințele de Guvern.
Și domnul Ciucă a prezentat cele trei linii roșii, niciuna nefiind constituțională. În Constituție se prevede foarte clar în ce condiții se poate duce președintele să prezideze ședința de Guvern. Niciuna dintre cele trei linii roșii ale lui Nicolae Ciucă nu se înscria în ceea ce scrie în Constituție. Domnul Ciucă a zis că probabil n-a înțeles el bine întrebarea. Întrebarea a fost înțeleasă foarte bine de mulți din sală”, a zis Mircea Badea la Antena 3 CNN care a adăugat, în cadrul emisiunii „În gura presei”, că încă nu a apărut în presă acest subiect.
Nicolae Ciucă a zis: „Sunt cele trei linii roșii pe care le-am asumat: cota unică de impozitare, pragul la microîntreprinderi și menținerea nivelului de investiții așa cum a fost asumat”.
Participarea la şedinţele Guvernului
Conform legii, preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii. Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News