Descoperire BIZARĂ pe o insulă japoneză
Data publicării:
Autor: Adriana Nicolau
WhatsApp
O scurtă vizită a 10 marinari nord-coreeni pe o insuliță japoneză i-a lăsat fără cuvinte pe localnici.

Toate obiectele metalice de pe insula japoneză unde s-au adăpostit zece marinari nord-coreeni au dispărut.

Conform japantoday.com, administratorul unor clădiri folosite de pescarii japonezi a precizat că după plecarea nord-coreenilor nu a mai găsit nici măcar clanța de la ușă sau balamalele.

Lista de obiecte subtilizate include două televizoare, trei frigidere, o mașină de spălat, un cuptor cu microunde, un generator, o sobă, o drujbă, dar și niște pături, un poster cu anime-uri japoneze și multe altele.

Când Paza de Coastă japoneză a ajuns lângă ambarcațiunea nord-coreenilor, aceștia au început să arunce în apă lucrurile luate de pe insulă. O parte dintre acestea au fost recuperate. De altfel, nord-coreenii și-au mărturisit faptele.

Zeci de ambarcațiuni nord-coreene au fost descoperite doar anul acesta în apele japoneze. Experții spun că pescarii ies tot mai în largul mării pentru a satisface solicitările guvernului de la Phenian, care vrea cote cât mai mari de pește.

Această practică îi expune însă la riscuri în condițiile în care ambarcațiunile sunt vechi, prost echipate și au puțin carburant.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel