Viorica Dăncilă a precizat că nu vrea închiderea spitalelor. „Nu sunt adepta închiderii spitalelor, sub nicio formă! Am avut o perioadă în care au fost închise spitale, şcoli. S-a scris o filă neagră pentru medicină, pentru oameni. Eu sunt adepta modernizării spitalelor, dotării lor cu aparatură performantă şi rămânerii medicilor în ţară. Cred că în această direcţie am şi acţionat, pentru că, dincolo de cuvinte, dincolo de ceea ce îţi propui, contează faptele.
După cum aţi putut observa, noi ne-am ocupat de salarizarea personalului medical, pentru că trebuie să recunoaştem profesionalismul cadrelor medicale şi, în acelaşi timp, de dotarea spitalelor cu aparatură, de modernizarea spitalelor, în niciun caz de închiderea lor", a spus Viorica Dăncilă.
Președintele PSD consideră că o eventuală comasare a spitalelor ar însemna închiderea lor, ceea ce nu se pliază pe realităţile din România.
„Nu trebuie să ne întoarcem în acea perioadă, iar ceea ce s-a preconizat acum prin programul de guvernare al PNL nu face decât să tragă un semnal de alarmă. Și mă refer la comasarea spitalelor, care, bineînţeles, că va însemna închiderea spitalelor. Eu cred că oamenii au nevoie în propria ţară să ştie că pot ajunge, într-un timp foarte scurt, la primul spital. Unii au nevoie de intervenţii rapide. Medicii trebuie să rămână în ţară în spitalele noastre cât mai multe şi modernizate, iar această abordare și solicitare a programului de guvernare al PNL nu este una care să se plieze pe realitatea din România”, a adăugat Viorica Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky