Dancă (PNL): Iohannis are toată îndreptăţirea să ceară PSD-ALDE să abordeze serios chestiunea guvernării
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Ionel Dancă, purtător de cuvânt PNL
Ionel Dancă, purtător de cuvânt PNL
Klaus Iohannis acţionează în cadrul constituţional şi are toată îndreptăţirea să ceară PSD-ALDE să abordeze serios problema guvernării, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

'Aşa cum a declarat, preşedintele României acţionează în cadrul constituţional. Şi la modul în care PSD-ALDE înţeleg să guverneze ţara, schimbând miniştri de la o zi la alta, consider că are toată îndreptăţirea să ceară celor din PSD şi ALDE să abordeze foarte serios chestiunea guvernării şi nu în acest mod', a afirmat Dancă, la Palatul Parlamentului.

Întrebat despre demisia ministrului Transporturilor, Dancă a spus că, în acest moment, sunt diverse informaţii cu privire la gestul lui Lucian Şova.

'Ceea ce pot să vă spun este că el are toate drepturile de semnătură până la eliberarea din funcţie', a adăugat Dancă.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că nu va mai exista nicio schimbare de miniştri în această săptămână, iar noua propunere de remaniere guvernamentală a PSD va fi analizată după Ziua Naţională. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel