Cum a rezolvat Antonescu alianţa cu Felix şi partidul Grăjdan-Năstase
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Crin Antonescu
Crin Antonescu

Crin Antonescu susţine că modalitatea în care s-a format USL a fost prin votul Delegaţiei Permanente, iar cei care acum îl acuză că a făcut alianţă cu partidului lui Felix (PC) sau partidul Grăjdan-Năstase (PSD) ar trebui să se abţină. Antonescu a lansat şi un atac dur la adresa PDL şi a spus că le va schimba toţi membrii din funcţii, pentru că de obicei aceştia fură, iar USL vrea să facă treabă.

"Eu am propus, și Partidul Național Liberal, cu mic, cu mare, cu mai vechi, cu mai noi, cu mai seniori, cu mai plebei, au votat la Delegația Permanentă, cred cu două sau trei abțineri, atât Alianța cu Partidul Conservator, cât, după aceea, și cu Partidul Social Democrat. Acum chestiunile astea de culoare privitoare la Felix, la Partidul Grăjdan-Năstase ș.a.m.d. să știți că  din partea mea pot fi respinse ușor. Dacă dumneavoastră preferați să stați cu Băsescu, Udrea, Roberta Anastase și cu ceilalți, cu Blejnar cu toți, e opțiunea dumneavoastră", a declarat Crin Antonescu.

"Problema este următoarea că noi niciodată nu vom încălca legea, și că noi niciodată nu vom pune în locul acestor pedeliști oameni numai, în primul rând, pe criteriul apartenenței politice la PSD, la PC sau la PNL. Dar politica USL nu se poate face cu pedeliști, pentru că noi nu vrem să furăm și pedeliștii în general fură, pentru că noi nu vrem să mințim și pedeliștii, mai toți, mint, pentru că pedeliștii sunt îngrozitor de incompetenți, cea mai mare parte a lor, și ei trebuie dați afară cât de repede se poate în condiții legale", a atacat Crin Antonescu PDL-ul.
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel