Scandalul generat în jurul creditului luat de Ioana Băsescu, fiica cea mare a președintelui, se adâncește.
Ceea ce se cunoaște este că președintele Traian Băsescu l-a sunat pe ministrul Daniel Chițoiu să-i ceară să nu-l schimbe pe Radu Ghețea din fruntea CEC Bank.
Expresmagazin.ro, citând dezvluirile făcute de Oana Stănciulescu în emisiunea Panorama de la Antena 3, scrie că Ghețea nu ar fi acționat singur. Mâna dreaptă a lui, adică vicepreședintele CEC Bank, este fiul unui lider PDL. Atunci când a fost numit în funcție, tatăl lui era prefect și fost prim-vicepreședinte PDL Cluj.
Andrei Stamatian, băiatul prefectului de atunci Florin Stamatian, nu a primit inițial acordul BNR pentru a ocupa această funcție. El era absolvent al universității americane Stanford și fusese preşedinte al Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, o bancă de nişă. Dacă inițial BNR a respins prima propunere a ministerului de Finanțe, controlat atunci de PDL, a doua oară, BNR, din motive încă neclare, și-a dat acordul.
Înainte de a fi numit prefect al județului, în februarie 2009, Florin Stamatian a deținut funcția de prim-vicepreședinte al PDL Cluj. El a demisionat din PDL pentru a putea ocupa funcția de prefect, care este apolitică. Tatăl prim-vicepreședintelui CEC Bank, Florin Stamatian, a fost prefect al Clujului până în anul 2012. Când a fost schimbat, Stamatian și-a exprimat dorința de a se reînscrie în PDL.
“Cu siguranță că mă voi reînscrie în PDL pentru că acest partid este familia mea. Sunt membru din 1995, am trăit vremuri mai bune sau mai rele și îl consider ca pe a doua mea familie. Mă întorc în PDL, pentru partid, dar și pentru că eu chiar cred că a făcut bine ce a făcut pentru țară”, a declarat atunci Stamatian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații