CSM, ”prea blând” cu judecătoarea habarnistă din dosarul Vlad Pascu. FACIAS cere excluderea
Sancțiunea primită de judecătoarea Ancuța Popoviciu, magistratul din dosarul lui Vlad Pascu, este prea blândă în raport cu gravitatea conduitei magistratului, consideră Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS). Potrivit FACIAS, o astfel de pedeapsă este insuficientă pentru grava neglijență de care a dat dovadă judecătoarea.
„CSM are responsabilitatea de a acționa ca un garant al independenței și al integrității justiției. O astfel de sancțiune ridică întrebări fundamentale despre eficiența acesteia în a corecta problema de fond: lipsa de profesionalism și competență a unui magistrat care afectează foarte grav încrederea cetățenilor în sistemul judiciar din România. Suspendarea temporară, fără măsuri mai ferme, permite judecătoarei să revină în funcție după expirarea celor trei luni, continuând să judece cazuri.
Ce încredere poate avea un justițiabil care va fi parte într-un dosar gestionat de acest magistrat, după expirarea suspendării de trei luni, având în vedere că acesta a demonstrat exercitarea funcției cu rea-credință și gravă neglijență?”, spune FACIAS.
Anterior, FACIAS solicitase CSM excluderea din magistratură a Ancuței Popoviciu, pentru „subminarea principiilor justiției”.
„În februarie 2024, FACIAS a cerut excluderea din magistratură a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, din cadrul Judecătoriei Mangalia, pentru gravă neglijență în exercitarea profesiei. Solicitarea a venit în urma unui incident din prima ședință de judecată în dosarul accidentului provocat de Vlad Pascu, când judecătoarea a întrebat în mod revoltător dacă unul dintre tinerii decedați în accidentul de la 2 Mai este prezent în sala de judecată, ridicând astfel serioase îndoieli privind competența și profesionalismul său.
În aprilie 2024, FACIAS a formulat o cerere de intervenție în dosarul de la CSM, solicitând suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare. FACIAS consideră că astfel de incidente sunt revoltătoare și inacceptabile, având grave implicații asupra imaginii și credibilității justiției din România.
Ca urmare a multiplelor sesizări și acțiuni ale FACIAS, pe 9 octombrie 2024, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu pentru o perioadă de trei luni. Deși decizia nu este una definitivă, aceasta poate fi contestată numai de către judecătoarea Ancuța Popoviciu la Înalta Curte de Casație și Justiției (ICCJ), iar prin hotărârea pe care o va pronunța ICCJ se poate menține sancțiunea dispusă de CSM sau chiar aplicarea unei sancțiuni și mai blânde, ICCJ neputând să dispună excluderea acesteia din magistratură, conform legislației în vigoare.
Sistemul judecătoresc din România trebuie să fie format din magistrați care își exercită funcția cu responsabilitate, imparțialitate și profesionalism. Magistrați precum Ioana Ancuța Popoviciu, care au demonstrat carențe grave de competență și neglijență, nu mai au loc într-un sistem care trebuie să garanteze dreptatea și echitatea pentru toți cetățenii”, mai spune FACIAS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News