Data publicării:

Problema câinilor vagabonzi. Kuki Bărbuceanu: Nerespectarea legii sterilizării câinilor rămâne nesancționată / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @EyeEm
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @EyeEm

Kuki Bărbuceanu, unul dintre cei mai avizaţi specialişti în domeniu apărării drepturilor animalelor, a vorbit despre măsurile de sterilizare a câinilor cu stăpân în București și Ilfov, evidențiind progresele în reducerea câinilor vagabonzi, dar și despre lipsa sancțiunilor pentru proprietarii care nu respectă legea privind sterilizarea și microciparea câinilor de rasă comună.

Kuki Bărbuceanu a explicat că, în București, de câțiva ani, s-a renunțat la eutanasierea câinilor. Potrivit acestuia, Primăria oferă anual 10.000 de sterilizări gratuite pentru câinii de rasă comună cu stăpân, ceea ce a redus semnificativ numărul câinilor vagabonzi. De asemenea, el a subliniat că tot mai mulți proprietari de animale înțeleg responsabilitatea pe care o au și evită să lase câinii nesupravegheați pe străzi. 

„În București, de câțiva ani, de pe vremea doamnei Firea, s-a renunțat la măcelărirea câinilor. (...)

Sunt oferite de către Primărie câte 10.000 de sterilizări pe an pentru persoanele care au câini în curte - nu vorbim de câini fără stăpân, ci de câini cu stăpân, dar de rasă comună. Deci dacă ai un câine de rasă comună, un fost maidanez, atunci este gratuit pentru locuitorii Municipiului București. Este un lucru foarte, foarte bun pentru că deja, în București, vedem din ce în ce mai puțini câini haihui.

Lumea a început să înțeleagă că au, totuși, o responsabilitate în momentul în care au un animal: nu-l lași brambura pe stradă. Se mai întâmplă, ca pe la Lacul Morii, de exemplu, gardurile rupte, se duce câinele unde vrea el și când vrea el, dar măcar, dacă e sterilizat masculul, nu mai umblă după fete, nu se mai formează nunțile în care toți câinii participanți sunt agresivi, pentru că cel mai puternic instinct al unui animal e de reproducere, nu-i mai interesează casă, masă. Dispărând acest instinct, ce le mai rămâne? Să-și păzească ograda și stăpânul.

Chestia asta dovedește că funcționează foarte bine sistemul, nemaiavând câini pe stradă.", a spus Kuki Bărbuceanu.

 

2. -imagine fara descriere- (kuki-barbuceanu_35642500.jpg)

 

„Nu am auzit niciun primar din țara asta să ia măsuri împotriva celor care nu vor să-și castreze câinii"

Potrivit lui Kuki Bărbuceanu, cu sprijinul Consiliului Județean Ilfov, au început castrările de câini în Ilfov. Acesta a explicat că există o prevedere legală care permite primarilor să finanțeze sterilizările, deși anterior legea impunea crearea unui Serviciu Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân de către fiecare Consiliu Local, ceea ce necesită resurse semnificative. De asemenea, el a mai subliniat o problemă majoră: nu a auzit de niciun primar care să impună măsuri împotriva celor care refuză să-și sterilizeze câinii. Conform legii, câinii de rasă comună trebuie sterilizați și microcipați, iar nerespectarea acestei reglementări poate atrage amenzi între 2.000 și 10.000 de lei, însă nu a fost raportată nicio aplicare a acestor amenzi.

„Cu ajutorul Consiliului Județean Ilfov au început castrări în Ilfov. De asemenea, există și o prevedere legală care permite primarilor să plătească pentru aceste sterilizări, că înainte legea spunea foarte clar: fiecare Consiliu Local are obligația, în funcție de necesități, să creeze Serviciul Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân.

Crearea acestui serviciu înseamnă adăpost, mașini, personal, hingheri. Într-o comună cum e Corbeanca, de exemplu, avem 20 de câini pe stradă. Păi nu o să faci un serviciu din ăsta pentru 20 de câini. Și mai ai prin curțile oamenilor încă vreo 1000-2000, dar poți lua legătura cu cineva, ori un cabinet veterinar, ori un ONG, și plătești sterilizările. Costurile sunt cam o treime din ce se plătește în mod normal la un cabinet veterinar. Deci se poate.

Problema e alta! Nu am auzit niciun primar din țara asta să ia măsuri împotriva celor care nu vor să-și castreze câinii. Legea spune foarte clar că toți câinii de rasă comună trebuie sterilizați și identificați prin microcipare. Nerespectarea acestei prevederi atrăgea o amendă între 2000-10.000 de lei. Nimeni nu a primit nicio amendă în sensul ăsta. Cred... Nu am auzit.”, a spus Kuki Bărbuceanu la emisiunea DC Anima, de pe DC News, DC News TV și Părinți și pitici.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel