Copiii referendumului. Cătăniciu (ALDE): ”Revoltător”. Se cere intervenția unei instituții
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Steluța Cătăniciu
Steluța Cătăniciu
ALDE solicită Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție să ia atitudine față de folosirea minorilor în clipul intitulat „Copiii referendumului".

”În aceste zile este distribuit pe internet un videoclip revoltător, în care mai mulți copii sunt folosiți la filmarea unor scene violente, sub denumirea „Copiii referendumului", mesajul transmis fiind acela de boicotare a referendumului din 6 – 7 octombrie.

Modul în care a fost realizat acest videoclip reușește să revolte și să dezvăluie gândirea bolnavă a celor care au fost în stare să folosească minori pentru transmiterea unui astfel de mesaj cu un impact atât de puternic, sugerând metode folosite de Inchiziție, care vor fi puse în practică după validarea referendumului și arată cât de jos pot ajunge cei care nu înțeleg dreptul la liberă exprimare. Referendumul este cel mai democratic mod de exprimare al unui popor liber, reprezentând expresia suveranității naționale a acestuia.

În mod greșit s-a ajuns într-un punct în care vedem că scindarea pe tema referendumului generează o serie de acțiuni care nu mai țin cont de rațiune și de bun simț. ALDE solicită Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție să ia atitudine față de folosirea minorilor în clipul intitulat „Copiii referendumului" ”, a transmis deputat Steluța Cătăniciu, vicepreședinte ALDE.

VEZI ȘI: Referendum familie. Clipul viral care a revoltat tradiționaliștii. VIDEO



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel