Complot terorist ce viza doborârea unui avion, dejucat. Premierul: Amenințarea, extrem de reală
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Forțele de ordine din Australia au dejucat un ”complot terorist” presupus islamist. Un avion ar fi urmat să fie doborât cu un dispozitiv exploziv improvizat. 

Patru persoane au fost arestate la Syndey, a anunţat duminică premierul Malcolm Turnbull, potrivit AFP.

”Pot anunţa că noaptea trecută a avut loc o importantă operaţiune de contraterorism pentru a dejuca un complot terorist ce viza doborârea unui avion”, a declarat Malcolm Turnbull presei.

Măsurile de securitate au fost consolidate pe principalele aeroporturi din ţară.

Premierul a subliniat: ”Ameninţarea teroristă este extrem de reală”. El a adăugat că planul de atac pare să dezvăluie un ”complot elaborat”, şi nu acţiunea unui aşa-numit ”lup singuratic”.

Cei patru bărbaţi au fost arestaţi sâmbătă, când poliţia a luat cu asalt locuinţe în cel puţin patru cartiere diferite din Sydney, între care şi centrul oraşului.

Comisarul Andrew Colvin a declarat: ”Credem că este vorba de terorism de inspiraţie islamică. Trebuie să anchetăm mai profund ceea ce se ascunde exact în spatele acestui lucru”. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel