BANCUL ZILEI: Scrisoare de la o mamă, pentru fiica ei
Bancul zilei. Buna ziua, draga mea fiică! Daca ai primit această scrisoare, înseamnă că ea a ajuns la tine, dacă n-ai primit-o, dă-mi de știre și eu voi mai scrie una.
Eu scriu încet, deoarece știu că nici tu nu citești prea repede.Timpul la noi e frumos, săptămâna trecută a plouat doar de doua ori, la începutul săptămânii trei zile și la sfârșitul săptămânii încă patru. Apropo, în legatură cu paltonul ce ai zis să ți-l trimit. Unchiul Vasile a spus că nasturii din metal sunt prea grei și o să trebuiască să plătesc mai mult la poșta, așa că am rupt nasturii și i-am pus în buzunarul drept, ai să-i coși tu la loc.
Tatal tau a găsit un nou loc de muncă, acum sub el se află 500 de oameni, el e șef cosaș la cimitir. Sora ta s-a măritat și acum așteaptă un copil, dar pentru că nu știm daca va fi fată sau baiat înca nu știu daca vei deveni matușă sau unchi. Mi-a spus că, dacă va fi fată o va numi ca pe mine, deși îmi pare straniu să-și numească copilul "Mama".
Fratele tau, a avut, nu demult, o peripeție, a închis mașina și a uitat cheile înăuntru. A fost nevoit să mearga 10 km până acasă să ia cheile de rezervă și să ne elibereze pe toți din mașină.
Dacă ai sa o întâlnești pe verișoara ta, Lilia, transmite-i salutări, dacă n-ai s-o întâlnești, atunci nu-i spune nimic.
Mama ta.
P.S. Am vrut să pun și niște bani, dar am închis deja plicul.
Vezi și: https://www.dcnews.ro/bancul-zilei-cand-sotii-dau-vina-pe-cainele-familiei_958688.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News