Anunțul a fost făcut de vicepreşedintele acestui for, Ciprian Nica.
"Rezultatul votului cu privire la reţinerea lui Nicolae Păun - 13 au votat 'pentru' reţinere, doi 'împotrivă' şi trei abţineri. Cu privire la arestare, 13 au votat 'pentru', doi 'împotrivă' şi trei abţineri', a anunţat vicepreşedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica. El a adăugat că Nicolae Păun nu a fost prezent la şedinţa comisiei deşi a fost invitat.
'Domnul deputat a fost anunţat, atât telefonic cât şi prin adresă scrisă, la grupul din care face parte. A fost prezent joi şi vineri la Comisia juridică, însoţit de avocat, să-şi studieze dosarul, de asemenea a luat sub semnătură la cunoştinţă faptul că a fost convocat în Comisia juridică în vederea dezbaterii şi pronunţării asupra cererii ministrului Justiţiei, astăzi, la orele 10,30. Dânsul nu a fost prezent, una din fetele din staff-ul tehnic a primit un SMS foarte scurt de la consiliera lui că nu vine, dar, prin votul întregii comisii, s-a decis să stabilim şi să dăm votul şi să înaintăm un raport Biroului permanent pe acest caz', a explicat Nica.
Vicepreşedintele Comisiei juridice a precizat că vor fi înaintate Biroului permanent două rapoarte - unul în privinţa deputatului Mădălin Voicu şi unul referitor la Nicolae Păun, iar plenul va fi cel care va decide în final cu privire la cererile DNA. Şedinţa plenului în care vor fi discutate rapoartele va avea loc cel mai probabil miercuri, dacă Biroul permanent nu decide să fie luni după-amiază, a spus el.
VEZI ȘI: Soarta lui Mădălin Voicu a fost DECISĂ la distanță de un vot. Primele declarații
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă