Data publicării:
Codrin Ștefănescu, întrebat dacă își dă DEMISIA: Vreau să nu uitați un lucru
Codrin Ștefănescu a precizat că Viorica Dăncilă și-a făcut datoria pe deplin.
Întrebat dacă demisionează, Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, a ales să răspundă astfel: „Viorica Dăncilă a muncit foarte mult în această campanie. A fost o femeie foarte curajoasă și hotărâtă. A fost aproape în fiecare filială și s-a bătut mult alături de toți colegii din partid din toată țara pentru a obține acest scor. Vreau să nu uitați un lucru: bilanțul nu e atât de tragic cum se vede. În cinci județe noi am câștigat, în 21 avem procente între 40 și 49,8 la sută, în condițiile în care au fost absolut toți împotriva noastră: PMP, USR, PNL, UDMR, sistemul, structuri și așa mai departe. Prin urmare, în opinia mea, Viorica Dăncilă și-a făcut datoria pe deplin! A făcut tot ce este posibil omenește!”
„Suntem după o perioadă nu foarte bună. Am trecut, în ultimele luni, prin probleme, inclusiv căderea Guvernului”, a spus Codrin Ștefănescu.
„Sper ca doamna Viorica Dăncilă, ca președinte al partidului, să conducă această ședință cu calm”, a adăugat acesta.
Social-democratul a mai spus că probabil vor fi discuții la CEx despre convocarea unui Congres extraordinar al PSD.
Reuniunea CEx va avea loc marți, de la ora 18.30, la sediul formațiunii din Kiseleff.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News